Directorul sportiv al FC Steaua, Narcis Răducan, a declarat, miercuri, la Aeroportul Henri Coandă, că formația „roș-albastră” trebuie să-și păstreze blazonul de câștigătoare a Cupei României, să învingă echipa FC Timișoara și să se califice în sferturile de finală ale competiției.
„Este un meci decisiv. Va trebui să facem tot posibilul să ne calificăm indiferent de formula de joc și indiferent de câți spectatori vor fi în tribune. Timișoara este o echipă foarte bună, chiar dacă au plecat câțiva jucători. Domină seria secundă și cu siguranță nu va sta decât un an în Liga a II-a. O consider o echipă de valoarea celor din Liga I, așa că nu va fi ușor. Dar trebuie să ne păstrăm blazonul de câștigătoare a Cupei și să ne calificăm fără probleme. Probabil va fi un meci special pentru Bourceanu și Nikolici. Cred că vor juca cu mai multă ambiție ca să arate că au făcut un pas înainte în carieră. Cred că s-a ameliorat atmosfera față de meciul cu Maccabi. Chiar dacă n-am câștigat cu Rapid, am făcut o partidă bună„, a spus Răducan.
Oficialul stelist a vorbit și despre incidentul cu Florin Costea, care a plecat de pe banca de rezerve la meciul cu Rapid înainte de finalul meciului: „Frații Costea sunt sănătoși și sper să fie și valoroși cât sunt la Steaua. Probabil îi vom vedea și mâine (n.r. – joi) pe teren și sper să contribuie la calificarea noastră. Staful tehnic va face un raport cu privire la Florin Costea și patronul va lua decizia finală. Cu toții vrem ca Florin Costea să joace bine, de asta și are un salariu mare. Sperăm că nu vor mai exista acte de indisciplină, pentru că în primul rând va pierde el„.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER