FRF a ales stadionul care va găzdui finala Cupei României, de pe 15 mai!

Finala Cupei Romaniei dintre FCSB si Sepsi OSK, la Ploiesti, miercuri 22 iulie 2020. Inquam Photos / Alex Nicodim
Vezi galeria foto - 5 poze

În urma ședinței Comitetului Executiv FRF din 15 martie, a fost ales stadionul care va găzdui finala Cupei României, de pe 15 mai.

Federația Română de Fotbal a ales stadionul care va găzdui finala Cupei României și data la care va avea loc ultimul act al competiției.

Ce stadion care va găzdui finala Cupei României 2024

Potrivit FRF, ultimul act al competiției va avea loc pe stadionul Munincipal din Sibiu, la data de 15 mai. Acesta este locul unde a avut loc și finala din sezonul precedent dintre Sepsi OSK și U Cluj (0-0, 5-4 d.pen.). Arena are o capacitate de 12.363 de locuri.

Stadionul Munincipal din Sibiu. Sursa foto: frf.ro

Luna viitoare vor avea loc meciurile din sferturile de finală care vor decide cele patru semi-finaliste. Partidele din sferturi se vor desfășura la începutul lunii, în intervalul 2 – 4 aprilie.

Marți, 2 aprilie, ora 19:30
Corvinul Hunedoara – CFR Cluj

Miercuri, 3 aprilie, ora 18:00
FCU 1948 Craiova – FC Voluntari

Miercuri, 3 aprilie, ora 21:00
Universitatea Cluj – FC Hermannstadt

Joi, 4 aprilie, ora 19:30
Universitatea Craiova – Oțelul Galați

În cadrul ședinței FRF de pe 15 martie, a fost decisă și data disputării Supercupei României. Partida va avea loc pe data de 6 iulie, pe terenul campioanei Superligii din acest sezon.

Cea mai titrată echipă din Cupa României, 23 de trofee

Cupa României se desfășoară din anul 1933 și este organizată de Federația Română de Fotbal. În cadrul acestei competiții au acces chiar și echipele din ligile inferioare, ceea ce a făcut de-a lungul istoriei acestei competiții ca echipe mult mai slab cotate să treacă de adversare de top din primul eșalon.

Cu o istorie de aproape un secol, Cupa României și-a desemnat câștigătoarele cel mai des din București. FCSB/Steaua deține recordul pentru cele mai multe trofee câștigate (23 de trofee), fiind urmată de Dinamo (13 trofee), Rapid (13 trofee). Din celelalte orașe ale țării, cele mai titrate formații în această competiție sunt Universitatea Craiova (8 trofee) și CFR Cluj (4 trofee).

Publicat: 15 03. 2024, 19:14