Gane:** „La penalty-uri suntem avantajați”

În timp ce problemele au copleșit din nou Steaua, în tabăra
celor de la Gaz Metan Craiova domnește optimismul. Antrenorul Ionel
Gane (foto) nu-și face iluzii, dar undeva în adâncul sufletului
speră că poate produce surpriza în „16”-imile Cupei.

Aveți emoții?
Respectăm Steaua, dar numai până la un anumit punct. Suntem
optimiști, presiunea e acum pe Steaua. Nu ne e frică de ei. Emoții
sunt și e bine să fie, dar niciodată frică.

V-ați antrenat și pentru penalty-uri?
Da. Anul trecut, cu Ceahlăul, ne-am calificat la penalty-uri, anul
acesta, la Hunedoara, la fel, deci se poate spune că suntem
avantajați dacă ajungem la penalty-uri.

„Edi va
fi ajutat”

Vă este favorabilă situația de la Steaua?
Dacă ne avantajează sau nu, vedem mâine (n.r. – azi). Steaua are
ceva probleme, dar e normal, când investești mult și nu apar
rezultate, să vină și astfel de situații. Totuși, noi nu trebuie să
ne pierdem capul, să credem că suntem superiori, pentru că la
Steaua sunt jucători cu experiență.

Ce îți spune numele Iordănescu?
Când spunem Iordănescu, ne gândim cu toții la nea Puiu. Acum se
ocupă băiatul lui de Steaua, e o situație dificilă. Cred că Edi va
fi ajutat de cineva.

Sper ca suporterii să ne susțină, pentru că și noi
suntem echipa orașului și se știe ce atmosferă se creează când
joacă Steaua la Craiova

Ionel Gane, antrenor Gaz Metan CFR Craiova

Publicat: 23 09. 2010, 08:26
Actualizat: 23 09. 2010, 08:37