Gică Hagi, în conflict cu unul dintre jucătorii Craiovei. Mesajul cu tentă de lecție al „Regelui”: „Niciodată nu o poate face! Asta i-am zis”

Craiova a fost învinsă de Viitorul, 2-1 pe „Oblemenco” în turul semifinalelor Cupei României, iar nervii oltenilor, puși într-o situație grea și în campionat, au început să cedeze. La finalul celor 90 de minute, Carlos Fortes (24 de ani) și-a permis să țipe la Gică Hagi (54 de ani), iar lecția celui mai mare fotbalist din istoria României nu a întârziat să apară.

Conform telekomsport.ro, incidentul dintre Fortes și managerul tehnic al Viitorului s-a produs în zona vestiarelor, după meci, iar „Regele” a avut un mesaj corect la finalul partidei:„Niciodată un jucător nu poate să intre în conflict cu un antrenor. Cum și jucătorii mei, dacă făceau un lucru ca acesta, mă duceam și le spuneam. El trebuie să joace, a venit în România să joace fotbal, să facă bine și să-l felicităm, e un jucător bun, dar nu poți să intri în comentarii cu antrenorul. Îți depășești rolul pe care-l ai. I-am zis că el trebuie să joace, nu trebuie să vorbească”, a declarat Hagi, la microfonul Telekom Sport.

Nu e prima dată când decarul de legendă al României are probleme cu un străin al Craiovei. În 2016, la Ovidiu, Rambe a creat un conflict mult mai mare cu Hagi, iar scenele i-au adus rezilierea contractului de către clubul din Bănie.

 

Publicat: 05 04. 2019, 08:45
Actualizat: 05 04. 2019, 09:04