Gică Hagi și-a stabilit obiectivele pentru această iarnă: „Nu o să vindem mai mult de unu-doi jucători!” Ce spune despre o eventuală colaborare cu CSA Steaua: „Trebuie să arunc bomba aici”
Gheorghe Hagi, antrenorul echipei Viitorul, a declarat după calificarea în sferturile de finală ale Cupei României, în urma victoriei, scor 3-0, cu Pandurii Târgu Jiu, că nu este dispus să vândă foarte mulți jucători în pauza de iarnă, chiar dacă există foarte multe oferte pe adresa clubului.
„Le-am zis dimineață, la pregătire, ce trebuie să facem. Chiar dacă trebuia să ținem cont de adversar, trebuia să facem un meci bun. Ați văzut ce meci a fost între Dinamo și Dinamo 2. Eu zic că am făcut un meci foarte bun. Ei au avut jucători de 19-20 de ani. Noi cu ce jucători am intrat? Poate au avut cu doi în plus. Cel mai important e că ne-am calificat.
Noi ne gândim la un lucru foarte important pentru noi: să fim pe zi ce trece mai buni, suntem pe primul loc în Liga 1. De acolo le construim încrederea jucătorilor. E un an bun pentru noi, pentru echipa mare, pentru Academie, am obținut foarte multe rezultate bune, suntem o echipă respectată. Noi dăm oportunitatea celor tineri și sunt lucruri importante astea”, a declarat Gheorghe Hagi la Digi Sport.
Tehnicianul echipei Viitorul nu este de acord cu anularea cantonamentului naționalei sub 23 de ani. Stagiul de pregătire progamat în ianuarie 2017, la Belek, în Turcia, a fost anulat după ce mai multe cluburi au refuzat să lase jucătorii să participe la cantonament. Selecționerul Christoph Daum a mărturisit că a discutat cu mai multe cluburi, însă a primit o serie de răspunsuri negative.
Echipele care au răspuns pozitiv inițiativei sunt: Viitorul, CFR Cluj, ACS Poli Timișoara, UTA, Gaz Metan, FC Botoșani, Dinamo, Swansea, Real Zaragoza, Fiorentina.
„Am început împreună și o să mergem împreună. La jumătate de drum nu o abandonez. Nu cred că ne putem gândi că vom vinde mulți jucători, poate unu, doi. Noi mereu suntem pregătiți, avem mai multe linii. Vom analiza atent ofertele. Până atunci avem sărbători de făcut și la anul sperăm să jucăm la fel de bine. Eu aș fi făcut un cantonament. Cine a vrut să dea jucători bine, cine nu, nu. Eu nu anulam acest cantonament, scopul era să vedem jucători. Eu cred că jucători buni sunt la toate echipele”, a declarat Gheorghe Hagi la Digi Sport.
Pe lângă Viitorul, Astra CS Mioveni, FC Voluntari, ACS Poli Timișoara, CS U Craiova și CFR Cluj au mai obținut calificarea în sferturile de finală ale Cupei României.
Hagi a comentat și declarațiile lui Marius Lăcătuș, care a spus că va merge să la Academie să vadă cum funcționează, deoarece își dorește să construiască ceva similar la CSA Steaua. Hagi a spus că-l primește, dar a exclus o eventuală implicare la CSA Steaua din postura de finanțator: „Primesc pe oricine, mai ales când e vorba de Lăcă. Dar nu vom face o fuziune cu echipa lui. Trebuie să arunc bomba aici ca să fac asta și n-am cum. Noi suntem un club, suntem o formație stabilă. Important e că Viitorul și Academia Hagi e aici la Constanța”.