Gigi Becali, patronul FCSB, recunoaște că a desconsiderat Cupa României după ce echipa sa a fost eliminată din competiție.
Finanțatorul roș-albaștrilor nu a stat prea mult pe gânduri și a tras o concluzie cât se poate de clară.
FCSB a pierdut cu Universitatea Craiova, scor 0-2, fiind eliminată din Cupa României. Golurile meciului au fost marcate de Carlos Mora și Alexandru Mitriță.
Gigi Becali a venit cu o primă reacție după eliminarea echipei sale. Patronul campioanei recunoaște că a tratat superficial Cupa României: „Am jucat cu rezervele. M-am uitat la meci de parcă nu era al meu”.
„Ne calificam, trebuia să câștigăm și după să jucăm (n.r. mai departe în Cupă)…m am gândit că mergem mai departe, dar nu e o problemă.
Nu a fost așa…am jucat prima repriză mai mult cu rezervele, nu a fost așa o mare diferență. În a doua repriză când au intrat băieții…Ei nu au văzut după ce s-a făcut primul 11 că nu e așa mare interes? Ce să le ceri oamenilor ăstora, că nu sunt mașini.
Am jucat cu echipa a doua. Ce ei nu și-au dat seama că nu o să ne rupem capul la meciul ăsta. Voiam să ne calificăm, dar m-am uitat la meci de parcă nu era al meu”, a declarat Gigi Becali pentru Fanatik.
Trebuie să schimbăm atitudinea. Din start, nu a fost cea mai bună prestație. Se poate întâmpla, dar trebuie să ne trezim și să schimbăm lucrurile cât se poate de repede. Suntem obosiți, fizic, mental. Dar mai avem un meci, trebuie să dăm totul. Apoi vom avea timp să ne distrăm. Repet, cel mai vinovat sunt eu pentru înfrângerea asta. Nu e sfârșitul lumii. Ce mi-a displăcut profund e atitudinea”, a declarat Charalambous, la PrimaSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER