Helmut Duckadam a reacționat după eliminarea CFR-ului din Cupa României. „Am crezut că va fi un meci dubios!”

CFR Cluj a fost eliminată din șaisprezecimile Cupei României de Poli Iași, iar Helmut Duckadam a reacționat imediat.

Poli Iași – CFR Cluj s-a terminat cu victoria moldovenilor lui Daniel Pancu, scor 1-0, iar Helmut Duckadam a ținut să ceară scuze echipei din Copou pentru că a crezut că nu vor trata cu seriozitate partida din „Gruia”.

Deși Poli Iași a fost gazdă, partida din șaisprezecimile Cupei României s-a disputat în Gruia, la rugămintea oficialilor campioanei României. Astfel, acest lucru l-a făcut pe Helmut Duckadam să își pună semne de întrebare.

Helmut Duckadam a reacționat după eliminarea CFR-ului din Cupa României

„Eroul de la Sevilla” a ținut să le ceară scuze moldovenilor după ce au reușit să o elimine pe campioana României, scor 1-0, și s-au calificat în optimile de finală ale Cupei României.

„Am crezut că va fi un meci dubios, așa că mă simt nevoit să le prezint scuze celor de la Poli Iași”, a declarat Helmut Duckadam, fostul președinte de imagine al FCSB-ului, conform Digisport.

Dan Petrescu, dat afară de la CFR Cluj după eliminarea din Cupa României

După eliminarea din Cupa României a CFR-ului, ProSport a anunțat în exclusivitate că oficialii campioanei României au decis să îl dea afară pe Dan Petrescu, antrenor care le-a adus ardelenilor titlul în ultimele trei sezoane.

CFR Cluj nu trece printr-o perioadă foarte bună. În clasamentul din Liga 1 se află pe locul 3, cu 21 de puncte, după ce a bifat șase victorii, trei remize și două înfrângeri în sezonul 2020 – 2021. Echipa din Gruia este la patru puncte în spatele lui CS U Craiova și la șase distanță de liderul FCSB.

Campioana României nu o duce bine nici în Europa League, acolo unde se află pe locul 3 în clasamentul Grupei A, cu 4 puncte, după Young Boys (7 puncte) și AS Roma (10 puncte). Ardelenii au o victorie, o remiză și au fost învinși de două ori în grupele Europa League.

Publicat: 30 11. 2020, 08:43
Actualizat: 30 11. 2020, 08:51