Ieșenii sunt mulțumiți de tragerea la sorți din Cupă! Ce spun Daniel Pancu și Ciprian Paraschiv despre Petrolul: „Suntem favoriți”
După ce a trecut în 16-imi de campioana României CFR Cluj, Poli Iași va da piept în optimile de finală cu divizionara secundă Petrolul Ploiești. Meciul se va disputa la Ploiești, în jurul datei de 10 februarie, într-o singură manșă. La scurt timp după aflarea adversarului, oficialii echipei din Copou au admis că pe hârtie Poli pornește favorită, dar sunt conștienți că în Cupă pot apărea și mari surprize.
„Întâlnim o echipă de mare tradiție a fotbalului românesc, o echipă care are obiectiv promovarea. Mai e mult până la acel meci, mai avem multe meciuri de disputat în campionat. Cupa României este o competiție imprevizibilă, noi am eliminat campioana. În mod normal echipa de ligă superioară pleacă favorită”, a declarat antrenorul Politehnicii Iași, Daniel Pancu.
Președintele executiv Ciprian Paraschiv spune că Poli va trata meciul cu maximă seriozitate
„Se vor întâlni două echipe de tradiție ale fotbalului românesc. Teoretic, suntem favoriți, atât datorită faptului că evoluăm într-un eșalon superior adversarilor, cât și parcursului din sezonul precedent, când am jucat în penultimul act al întrecerii. Însă, Cupa României a fost și rămâne o competiție a surprizelor, iar noi o vom trata cu maximă seriozitate, indiferent de terenul pe care jucăm și adversarul pe care îl întâlnim.
Până la duelul cu Petrolul mai sunt multe, multe meciuri foarte importante pentru noi, mai exact 8 jocuri în campionat în mai puțin de o lună. Sper ca jucătorii care vor completa lotul în perioada următoare să ne fie de folos și să răzbim pe ambele planuri”, a declarat pentru ProSport președintele executiv Ciprian Paraschiv.
Poli Iași ocupă locul 15 în Liga I la finalul turului, cu 14 puncte, în timp ce Petrolul Ploiești se află pe locul 9 în Liga 2, după 14 meciuri, cu 21 de puncte, fiind la o distanță de două puncte față de ultimul loc de play-off ocupat de Universitatea Cluj. Petrolul, echipă pregătită de Viorel Moldovan, a câștigat șase meciuri din cele 14 disputate în acest sezon, a remizat de trei ori și a pierdut cinci partide, având un golaveraj pozitiv 23-14.