Dinamo a câștigat pentru a doua oară cu giuleștenii, în doar zece zile, și tot foarte clar (3-0 și 4-2). Marius Niculae spune că evoluția „câinilor“ de aseară demonstrează că nu a fost niciun aranjament între cele două echipe în campionat.
Marius, crezi că le-ați închis gura celor care nu vedeau cu ochi buni victoria lui Dinamo cu Rapid din Liga I? Cred că da. Am arătat că n-am făcut blat în campionat, am arătat că Rapidul poate juca și-n roz, iar noi în galben sau în verde și tot nu ne bate. Pe scurt, am arătat cine e mai bun. Suspiciuni au fost și vor mai fi. Pe voi vă afectează astfel de discuții? S-a văzut pe teren că nu. Eu observ că oamenii de la alte echipe sunt interesați prea mult de cum jucăm noi. Suntem pe primul loc și toată lumea ne atacă cu toate mijloacele. Vor să ne doboare! Dar nu vor reuși. După trei goluri cu Vaslui, ai mai dat două. Când te oprești? Important e ca echipa să câștige, să meargă în finala Cupei României, pe care să și-o adjudece. Domnul Borcea a spus că vrea eventul, iar noi suntem pe aceeași lungime de undă cu dânsul.
„Să vină banii!“
Această victorie vă deblochează primele? Să sperăm că vor veni și banii. La Dinamo sunt jucători pentru care orice bănuț contează. Eu am avut șansa să joc în străinătate și nu mă gândesc la ziua de mâine.
Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER