Ilie Dumitrescu și concluziile unei zile negre pentru FCSB: „Erau fericiți că n-au luat 4-0! Pe bune?” Detaliul scos în evidență: „Erau în stare să dea ei zăpada de pe teren”

Ilie Dumitrescu s-a alăturat oamenilor din fotbal care au criticat dur FCSB după eșecul umilitor de la Sibiu, scor 3-0 cu Hermannstadt. Fostul internațional spune că elevii lui Dică n-au arătat dorință pe teren, în timp ce gazdele au făcut meciul vieții.

„N-ai cum să te simți bine. Jucătorii sunt extrem de afectați după rezulatul ăsta, e umilitor. Am văzut o lipstă de atitiduine. Ok, nu ești într-o zi foarte bună, dar trebuie să fii motivat. Trebuie să intervină orgoliul tău de jucător. Dacă Bălgrădean a fost cel mai bun jucător al FCSB-ului… Pentru cei de la Sibiu a fost meciul anului, băieții ăia nu aveau nevoie de motivație. Erau în stare să dea ei zăpada de pe teren.

Am văzut jucători care pierdeau mingea și nu aveau puterea să recupereze. N-ai nicio scuză! Am văzut la Hermannstadt jucători care duceau la capăt o acțiune personală și finalizau, iar de partea cealaltă nu puteau să scoată un adversar din joc. Erau fericiți că n-au luat 4-0! Pe bune?”, a spus Ilie Dumitrescu, pentru Digi Sport.

Formația Hermannstadt a devenit a doua semifinalistă a acestei ediții a Cupei României, după ce a învins, joi, pe teren propriu, cu scorul de 3-0, echipa FCSB, în sferturile de finală ale competiției. Primul gol al întâlnirii a fost marcat de Bogdan Rusu, în minutul 11. Fotbalistul sibienilor a profitat de gafa incredibilă a lui Bălașa și l-a învins pe Bălgrădean. Blănaru a făcut 2-0, în minutul 29, după ce s-a distrat cu apărarea echipei lui Dică. Golul trei a venit tot de la Bogdan Rusu. În minutul 62, acesta a reluat cu capul, în poarta lui Bălgrădean din mijlocul careului bucureștenilor.

În sferturile de finală ale Cupei României s-a mai disputat meciul Gaz Metan Mediaș-Astra Giurgiu 1-0. Meciurile FC Botoșani-CSM Poli Iași și CS U Craiova-Dinamo au fost amânate.

Publicat: 01 03. 2018, 18:24
Actualizat: 01 03. 2018, 18:25