În setul doi, în Cupă, s-au impus gălățenii: Oțelul – Concordia Chiajna 6-2

Față de partida de luni, când cele două echipe s-au duelat în campionat și au încheiat la egalitate (1-1), Oțelul a dominat autoritar și a obținut lejer calificarea în optimile de finală. Echipa gălățeană și-a făcut meciul ușor și a deschis scorul repede, prin Filip, cu un șut de la marginea careului.

Avantajul a fost mărit înainte de pauză prin Sârghi, după ce în minutul 38, Râmniceanu apărase lovitura de la 11 metri executată de Marquinhos. Melinte a împins mingea în propria poartă și astfel, la doar două minute după reluare, la 3-0, calificarea era jucată.

Wellington a redus din diferență, dar oaspeții n-au apucat să spere prea mult într-un miracol. Marquinhos, cu o dublă, și Astafei au decis înfrângerea celor din Chiajna, la un scor umilitor chiar și în tenis. Serediuc doar a îndulcit umilința.

 

Publicat: 26 09. 2013, 21:59
Actualizat: 26 09. 2013, 23:25