Iuliu Bodola, cel mai mare fotbalist din istoria CFR-ului
Puțină lume știe că unul dintre cei mai mari fotbaliști români
interbelici, Iuliu Bodola, a plecat din România de la CFR Ferar
Cluj, așa cum se numea echipa feroviară în 1946, anul în care s-a
reluat activitatea fotbalistică în România. Bodola a plecat
definitiv în Ungaria și și-a încheiat cariera acolo, fără să mai
revină niciodată în țara pe care o părăsise având în buzunar un
pașaport românesc. Supus austro-ungar, pe urmă cetățean român,
ungur între 1940 și 1945, din nou român pentru un an de zile și, pe
urmă, iarăși maghiar. S-a născut într-un imperiu multinațional, s-a
maturizat ca om și ca jucător în Regatul României, a trecut în
Ungaria hortystă, a revenit într-o Românie ușor comunizată, dar
încă având un rege și a plecat definitiv în Ungaria
comunistă.
În perioada interbelică, fotbalul românesc a trăit mai mult prin
performanțele echipelor ardelene, abia în ajunul izbucnirii celei
de-a doua conflagrații mondiale, bucureștenele Rapid și Venus
ajungând să se apropie de valoarea Chinezului, Ripensiei, ambele
din Timișoara sau a CAO Oradea.
Evident, nu e un secret că majoritatea fobaliștilor de valoare
interbelici erau maghiari de origine, fotbalul fiind mult mai
dezvoltat în fostul Imperiu Austro-Ungar care avea să fie moștenit
de mai multe țări la sfârșitul primului război mondial, printre
care și România. Dintre aceștia, doi s-au remarcat în mod deosebit.
Gyussy Baratky, poreclit „Minunea blondă” și Iuliu Bodola, omul
care a deținut, timp de decenii, recordurile pentru cele mai multe
goluri marcate pentru naționala României, respectiv pentru numărul
de selecții.
Cariere
comune, finaluri diferite
Momentul politic de cotitură îl reprezintă cedarea Ardealului de
Nord-Vest, în urma arbitrajului de la Viena și unde presiunile
fraților de gintă latină, italienii, au avut câștig de cauză, Horty
fiind susținut puternic de Mussolini. Evident, fotbalul nu putea
rămâne deoparte, „șepcile roșii” clujene, spre exemplu,
„dezertează” în masă și pleacă din Clujul trecut la unguri și se
mută la Sibiu, care rămăsese la noi. Acolo vor evolua, sub numele
de Universitatea Cluj-Sibiu, până la revenirea Ardealului în
granițele sale firești, după pacea de la Paris. Pe de altă parte,
fotbaliștii români de naționalitate maghiară au atitudini diferite,
și drept este să-i înțelegem și pe cei care preferă Ungaria și aleg
să evolueze sub tricoul Ungariei. Pe vremea aceea se putea acest
lucru, celebrul Kubala evoluând pentru Cehoslovacia, Ungaria,
Slovacia fascistă și, în final, pentru Spania. Rămânând pe
plaiurile noastre și la cei doi fotbaliști citați, trebuie spus ca
Baratky a rămas să joace în România, în timp ce Iuliu Bodola a ales
Ungaria.
Fuga
peste munți
După cedarea Transilvaniei, Iuliu Bodola părăsește pe Venus
București și fuge la Oradea, la celebra CAO. Atenție, Oradea făcea
parte din regiunea cedată Ungariei! Acolo, component al CAO,
devenită NAC, câștigă campionatul Ungariei în sezonul 1942-1943. A
fost selecționat și în echipa națională a maghiarilor, una dintre
cele mai puternice din lume pe acea vreme și a fost foarte apreciat
de presa sportivă din țara vecină. După revenirea Ardealului la
patria-mamă, Bodola, brașovean de origine, părăsește Oradea și
ajunge la Cluj. Aici, se legitimează la clubul Ferar. Este momentul
în care încep, cu adevărat, problemele lui Bodola.
Acuze de
antisemitism
Imediat după război, un articol apărut în ziarul orădean Nepkarat
(nr. 54/1945) conține mărturiile unui proprietar evreu al fabricii
de încălțăminte „Eterna”, Filip Rosenberg. Potrivit spuselor
acestuia, el și familia sa au fost terorizați de poliția maghiară
pronazistă pentru a-l trece pe Iuliu Bodola ca asociat la
respectiva întreprindere. În cele din urmă, înțelegerea nu a mai
rămas în picioare, pentru că se dorea ca întregul business să intre
pe mâinile internaționalului româno-maghiar. Ulterior, soții
Rosenberg au fost deportați și au revenit acasă abia la sfârșitul
războiului. Iată declarațiile unei vecine a familiei Rosenberg.
„Atunci când au venit nemții, în 1944 (este vorba de ocuparea
Ungariei sub numele de cod Operațiunea Margareta, fuhrer-ul Hitler
fiind informat că maghiarii tratează cu Aliații și sunt dispuși să
renunțe la politica de adeziune la cel de al treilea Reich n.n ),
domnul Bodola era în serviciul Gestapoului. De altfel, sportivul a
fost auzit spunând cuvinte injurioase la adresa lui Churchill și
Stalin. Și asta, de mai multe ori.”
Este apoi citat un martor din cadrul clubului CAO Oradea, Szanto
Szandor pe numele său, care afirmă că „Încă din 1943, pe timpul
camuflajului (orice lumină trebuia stinsă după lăsarea serii pentru
a zădărnici bombardamentele anglo-americane n.n.), numitul Bodola
s-a manifestat în public împotriva evreilor și pe care îi dădea jos
de pe trotuar.” Articolul din ziarul orădean Nepkarat, preluat de
Gazeta Sporturilor din 21 ianuarie 1946, se încheie astfel:
„Suntem informați că și presa de la Budapesta se ocupă de cazul
Bodola, care ar fi dat pe mâna Gestapoului mai mulți sportivi
unguri.” Gurile rele spun că tot el și-ar fi turnat propria soție,
care era de origine iudaică.
Anchete
peste anchete
Nici forul român, nici cel maghiar nu au dat verdictul de „vinovat”
de antisemitism și de colaborare cu Gestapoul, dar opinia publică
din România era total împotriva lui pentru faptul de a fi ales
Ungaria după marea tragedie a pierderii Ardealului. În 1946, Bodola
era jucător la Ferar Cluj, dar după disputarea a trei partide
pleacă în Ungaria, cu un pașaport românesc, transferat oficial de
MTK Budapesta, și pentru care va juca până la încheierea carierei.
Ca amănunt, clubul clujean primise pentru el suma de 15 milioane de
lei, sumă greu de apreciat astăzi, dar sigur nu era cine știe ce
dacă ținem cont de faptul că un ziar costa 500 de lei, spre
exemplu. Iuliu Bodola nu s-a mai întors niciodată în țara în care
s-a născut, deși era cetățean român. Recordurile sale au rămas zeci
de ani în picioare, iar fotbalul românesc s-a mândrit întotdeauna
cu performantele acestui sportiv de excepție.
P.S. Acuzațiile aduse lui Bodola, a căror veridicitate nu o
comentăm, trebuie luate în contextul vânătorii de vrăjitoare
declanșată de regimurile comuniste prosovietice, care căutau peste
tot dușmani ai poporului și ai democrațiilor populare de sorginte
stalinistă. Evident, o acuzație de genul colaborării cu Germania
sau cu faptul de a avea idei rasiste era ceva de o gravitate
extremă. Trebuie menționat și faptul că la unguri represiunea a
fost mult mai puternică decât în România, iar faptul că Ungaria a
fost singura țară aliată a Germaniei care a luptat până la capăt
împotriva Aliaților a complicat și mai mult situația maghiarilor la
sfârșitul conflagrației.
PS. Dorinel Munteanu, un jucător de toată stima pe care unii
useri îl reclamă ca fiind cel mai mare, nu a luat campionate în
țări diferite, nici nu a îmbrăcat tricoul mai multor
reprezentative. Sigur, Dorinel a jucat mai multe meciuri în echipa
României decât Bodola, dar pe vremea aceea jucai două-trei meciuri
interțări pe an. Și mai este un argument, și acela că Bodola este
SINGURUL jucător român care fusese selecționat de France Soir
într-o națională a Europei care urma să joace împotriva trufașilor
englezi. Aceștia din urmă refuzau să participe la Cupa Mondială,
pretinzând că-și strică stilul dacă ar face-o. Din păcate, la fel
ca și finala Cupei Europei Centrale, unde se calificase Rapidul,
acel meci nu avea să se mai dispute niciodată. Începuse al II-lea
război mondial!
Sursă: Istoria fotbalului
românesc
articol de Octavian
METONI