Tehnicianul Universității Craiova se arată nemulțumit de jocul echipei și dă vina pe atacanții săi pentru eliminarea din sferturile Cupei României.
Universitatea Craiova a pierdut dramatic partida cu Oțelul Galați, scor 0-1. Unicul gol al meciului a fost marcat de Joao Lameira în minutul 114. La finalul meciului, Ivaylo Petev a fost nemulțumit că jucătorii său nu și-au creat mai multe ocazii de gol.
Antrenorul Universității Craiova a vorbit despre jocul prestat de echipa sa împotriva gălățenilor. Acesta a recunoscut că jucătorii săi nu au avut o evoluție bună și și-au creat foarte puține ocazii de a marca. Chiar dacă a fost eliminat din Cupa României, Ivaylo Petev afirmă că nu îi este frică de meciul cu FCSB, care poate fi decisiv pentru șansele oltenilor de a se mai lupta la titlu.
„În general, ne-am creat foarte puține ocazii. Am avut una sau două ocazii. Am făcut o greșeală în prelungiri care ne-a costat. Probabil nu am meritat să continuăm. Asta e realitatea. Nu putem să dăm timpul înapoi. În plan ofensiv, am făcut foarte puțin. Nu cred că am subestimat-o pe Oțelul, dar am făcut puțin în atac.
Probabil că după aceste meciuri fără înfrângere a rămas în mintea jucătorilor ideea că poate fi mai ușor. Noi suntem vinovați.
Am avut doi fundași cu care am vrut să atacăm. Am creat câteva ocazii. Am avut o singură situație clară. Am vrut să avem mai multe situații. Trebuie să le dăm merite Oțelului că s-au apărat foarte bine.
Nu știu cât de gravă e accidentarea lui Mitriță. Mâine voi afla. O să vedem cine va putea juca cu FCSB. De ce să îmi fie frică? Și ei sunt 11 și noi suntem 11. Mai sunt multe meciuri”, a spus Petev la finalul partidei.
Universitatea Craiova nu a pierdut doar șansa de a câștiga Cupa României ci și pe Alex Mitriță. Mijlocașul a ieșit accidentat de pe teren în prelungiri, după ce a fost lovit de un fundaș advers în minutul 104. Încă nu s-a stabilit dacă accidentarea suferită la gleznă este destul de gravă, dar la cum s-a simțit jucătorul, sunt slabe șansele să evolueze duminică seară.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER