Gabriel Oșan, cameramanul Jandarmeriei bătut cu sălbăticie în 7 mai de un grup de suporteri ai „șepcilor roșii”, înaintea partidei cu CFR, va fi scutit de revederea cu fanii lui “U” Cluj. Oșan și-a revenit complet și activează pe același post în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Cluj. La cinci luni de la incidentul căruia i-a căzut victimă, cameramanul Gabriel Oșan nu se va mai afla în centrul evenimentelor. Precaut, dar și fiindcă securitatea la meciul de azi de pe „Ion Moina“ va fi asigurată de Gruparea Mobilă de Jandarmi Cluj, Oșan va fi departe de nebunia din centrul orașului. „Este la serviciu, dar nu va avea misiune la acest meci. Mai mult ca sigur îl vom delega la partida din Gruia, dintre CFR II și FC Timișoara“, a mărturisit Dorin Bejenariu, purtătorul de cuvânt al instituției la care este angajat Oșan.
Mureșan nu e impresionat de Dorinel
E de așteptat ca meciul să fie măcar la fel de încrâncenat ca cel de anul trecut, mai ales că pe banca lui „U” stă Dorinel Munteanu, fostul antrenor al CFR‑ului. „Venim după un parcurs slab în campionat, dar jocul de mâine (n.r. astăzi) ne poate salva tot sezonul. Aștept de la echipa mea să producă surpriza și să ne calificăm, cu toate că întâlnim un adversar puternic, mai experimentat”, a declarat Dorinel Munteanu. Antrenorul lui CFR și-a studiat adversarul de astăzi și singurul jucător pe care l-a putut remarca a fost chiar antrenorul „studenților”, Dorinel Munteanu. „Îl invidiez că poate juca la vârsta lui la un asemenea nivel. Este un exemplu și un stimulent pentru jucătorii săi”, a explicat Trombetta. În schimb, mijlocașul Gabi Mureșan nu s-a arătat impresionat de „nemuritorul” din curtea „șepcilor roșii”. „Nu l-am urmărit, dar mă îndoiesc că joacă la fel ca acum 20 de ani”, a spus fotbalistul.
Cristi Jacodi
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER