Steaua s-a calificat fără emoții în optimile Cupei României, formația din Ghencea trecând fără emoții de Avântul Bârsana, scor 4-0. Echipa din liga a patra a reușit să reziste în fața roș-albaștrilor doar 19 minute, până la primul gol al lui Răduț.
Steaua a tratat relaxat meciul cu maramureșenii, Reghecampf alegând să ofere șansa de a juca și fotbaliștilor noi-veniți sau celor care au prins puține minute în startul sezonului. Atitudinea Stelei în legătură cu acest meci s-a putut observa și din faptul că s-a ales ca loc de desfășurare al partidei stadionul Comunal din Berceni, însă gestul de la finalul partidei a fost cel care i-a lăsat fără replică pe oaspeți.
Jucătorii de la Avântul Bârsana au tratat întâlnirea cu Steaua ca pe o sărbătoare și chiar au adus cadouri adversarilor. Maramureșenii le-au oferit steliștilor un dar simbolic – o sticlă de horincă și o bucată de slănină – și se așteptau ca steliștii să le întoarcă gestul.
Fotbaliștii Stelei nu au dorit însă să facă schimb de tricouri la finalul meciului cu amatorii de la Bârsana, ci le-au oferit acestora la vestiare un rând de echipament vechi, din perioada în care Ogăraru activa la clubul din Ghencea.
Steaua s-a calificat în optimile de finală ale Cupei României, după ce a învins, pe stadionul Comunal din Berceni, scor 4-0 (1-0), echipa de liga a patra Avântul Bârsana, în 16-imile competiției.
Golurile au fost marcate de Răduț minutul 19, respectiv minutul 70 și Kapetanos minutul 63, respectiv minutul 89.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER