„Jucătorii sunt blazați, cu gândul în altă parte!” După semifinala de Cupă își pot pierde fotbaliștii: „Au fost contactați de primele 3 cluburi din Liga 1”
This browser does not support the video element.
CFR Cluj a câștigat returul semifinalelor Cupei României cu ASA Târgu-Mureș, scor 2-0, și s-a calificat în ultimul act acolo unde se va lupta pentru trofeu cu Dinamo.
Cristi Bobar, directorul sportiv al clubului ardelean, spune că jucătorii sunt resemnați și blazați pe finalul acestui sezon. Cluburile puternice din Liga 1 dau târcoale fotbaliștilor de la ASA, iar în aceste condiții este dificil să rămână concentrați.
„Suntem supărați, resemnați. Jucătorii au plecat acasă, nu au fost critici. Am primit două goluri pe greșeli personale. CFR-ul este o echipă foarte bună, dacă nu erau sancționați era o echipă importantă din play-off.
Trebuie să facem puncte, în acest play-off nu am arătat nimic. Jucătorii sunt un pic blazați, sunt cu gândul în altă parte, sunt contactați de multe cluburi. Sunt cluburi clasate în primele trei din campionatul românesc. Ne dorim să păstrăm cât mai mulți jucători, dar va fi foarte greu”, a declarat Cristi Bobar la ProSport LIVE.
- Așteptăm comentariile și sugestiile voastre pe live@prosport.ro.
ProSport LIVE este un format unic în peisajul media autohton, iar cititorii ProSport vor putea să contribuie în timp real la realizarea emisiunii.
Nu rata ProSport LIVE, de luni până vineri, de la 10:00, pe www.prosport.ro