Vicecampioana Ucrainei, Dinamo Kiev, a trimis doi emisari să negocieze cu CFR-ul, imediat după finala de Cupă, transferul lui Gabi Mureșan. Trei milioane de euro e prețul stabilit de șefii CFR-ului pentru „Papa de la Cluj”.
Om de bază în echipa cu care CFR-ul a câștigat campionatul în acest sezon, Gabi Mureșan (28 de ani) are preț pe piața transferurilor în această vară. Sătui să fie învinșii lui Mircea Lucescu, rivalii de la Dinamo Kiev vor să atace titlul în sezonul următor tot cu un român. „Muri” e urmărit de ucraineni încă din iarnă, iar astăzi, la finala Cupei, președintele lor, Igor Surkis, a trimis doi oameni pentru a negocia la finalul jocului condițiile în care fotbalistul poate fi luat de la Cluj.
Ardelenii au fixat din start prețul mijlocașului care nu poate pleca sub trei milioane din Gruia deși „Muri” încă nu a semnat prelungirea angajamentului cu CFR. Fotbalistul poate pleca, datorită Legii Webster, în vară plătind CFR-ului doar 160.000 de euro!
„Nu ar refuza o nouă provocare„
„A bătut palma cu cei de la Cluj pentru un nou contract, lipsește doar semnătura. El e jucător de caracter, nu ar face o «golănie». Însă, dacă ucrainenii se înțeleg la bani cu CFR, Muri nu ar spune nu unei noi provocări mai ales că ar fi un plus financiar pentru el!”, a recunoscut un apropiat al fotbalistului. Gabi ia la Cluj în acest moment aproape 80.000 de euro anual, dar potrivit noii înțelegeri, salariul lui s-ar dubla din vara acestui an.
6.600 de euro e salariul pe lună al lui Mureșan la CFR Cluj. Deși e cel mai bun recuperator din Liga I, el nu a fost convocat de Lucescu jr la amicalele cu Ucraina, Macedonia și Honduras
82 de minute e media lui Gabi Mureșan în tricoul CFR-ului în acest sezon, în 28 de meciuri jucate în Liga I de mijlocaș
„1-2 în tribune, 2-1 pe teren!”
Clujenii nu se sperie că sunt inferiori numeric în tribunele arenei „Emil Alexandrescu” din Iași. „Vom striga mai tare!”. 13 autocare și 10 microbuze vin din Ardeal spre capitala Moldovei.
„Feroviarii” vor avea cea mai numeroasă galerie din deplasările acestui sezon. 2.000 de bilete a primit CFR-ul de la FRF pentru fanii ei, bilete distribuite galeriei din Gruia. „Vor pleca de la Cluj 13 autocare și 10 microbuze. La aceștia se mai adaugă și cei care vin cu mașinile personale!”, a explicat Mihai Domșa, unul dintre purtătorii de cuvânt ai galeriei campioanei. Clujenii nu au emoții înainte de finală pentru faptul că numărul adversarilor e dublu față de al lor: „Și? Noi strigăm mai tare. Dacă în tribune proporția va fi de 2-1 pentru ei, pe teren noi vom câștiga”.
„Avem nevoie de fani”
De cealaltă parte, fanii vasluieni au primit 4.000 de tichete. Marius Lăcătuș spune că așteaptă sprijinul suporterilor nu numai la bine, ci și în momentele grele. „Avem nevoie de sprijinul fanilor, dar nu numai la bine. Sper să fie alături de noi, chiar dacă vom trece și prin momente grele”, a spus „Fiara”
210 mii de euro va primi formația care va câștiga Cupa României, iar învinsa va fi recompensată cu 75.000 de euro
55 de mii de euro a primit fiecare dintre cele două finaliste pentru parcursul de până acum
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER