„La un club de afară nu veți vedea niciodată așa ceva”. Cum a comentat Florentin Petre situația de la Dinamo și un anunț: „Va veni și timpul meu!”
Învins clar de Dinamo, 3-1 la Galați, Florentin Petre (43 de ani) nu uită de perioada glorioasă petrecută în Ștefan cel Mare și anunță că, la un moment dat, va călca pe urmele lui Claudiu Niculescu și va deveni, la rândul lui, antrenorul „câinilor”.
Conștient de diferența mare de valoare dintre Dacia Unirea Brăila și Dinamo, fostul mijlocaș dreapta nu a avut prea multe așteptări: „Am început puțin mai greu, dar am văzut că au o mobilitate a jocului mult mai bună. A trebuit să luăm două goluri ca să ajungem la un nivel bun de joc. Nu suntem pregătiți fizic, avem foarte mulți străini, dar fac tot ce depinde de mine să îi aduc la un nivel de pregătire bun pentru a putea scăpa de retrogradare”, a spus Petre, la Telekom Sport, înainte să vorbească despre cele petrecute în „Groapă” în ultima săptămână: „Am făcut atâția ani performanță acolo, sunt prieten bun cu Claudiu Niculescu. Vom fi prieteni toată viața, așa suntem crescuți și educați de acest club. Nu m-a surprins plecarea lui Bratu, pentru că noi, antrenorii, avem această soartă când nu există rezultate, mai ales la un club cum este Dinamo. A rămas să plătească antrenorul, dar nu știu ce s-a întâmplat între ei. Situația nu a fost plăcută, la un club mare de afară nu o să vedeți niciodată așa ceva. Doar la noi, la români. Dar viața merge înainte, cu jucătorul rămas și antrenorul plecat”.
Om de care se leagă trecutul plin de trofee al lui Dinamo, Petre se înscrie pe lista dinamoviștilor care se văd, în viitor, pe banca tehnică: „Va veni și timpul meu să antrenez Dinamo. Deocamdată, mai am foarte mult de muncă. Îmi place să muncesc, de aceea am luat-o de jos în meseria aceasta”, a mai punctat tânărul antrenor.