Lăcătuș: „CFR are multe trofee, dar vrem Cupa”
Chiar dacă Vasluiul i-a luat 4 puncte în cele două meciuri
directe din acest campionat CFR-ului, Lăcătuș este conștient că
acest lucru nu este decât un avantaj psihologic. „Fiara” promite,
totuși, că moldovenii nu vor face rabat de la efort și speră ca
tactica sa să îi răpună pe elevii lui Mandorlini.
„Nu ne va fi deloc ușor în finala de mâine, ținând cont că
jucăm împotriva noii campioane, o echipă foarte bună, care în
ultimii ani a cucerit mai multe trofee. Din aceste punct de vedere,
la o primă vedere, CFR ar pleca favorită, dar avem și noi atuurile
noastre. În campionat, am terminat pe locul trei, iar în meciurile
directe din acest sezon avem o victorie și un egal. De aceea,
jucătorii au moralul foarte ridicat înaintea acestei confruntări,
iar fizic nu cred că vor fi probleme. Nu mai avem de ce face
economie la efort pentru că se joacă într-o singură manșă și este
ultimul meci al sezonului. Cine va greși mai puțin și va avea o
tactică mai bună, acela va câștiga„, a spus Marius
Lăcătuș.
Tehnicianul vasluienilor consideră că echipa sa trebuie să plece cu
spiritul de învingătoare și, mai mult decât atât, să aibă o dăruire
mult mai mare decât a adversarilor, ținând cont că ar fi primul
trofeu din istoria clubului FC Vaslui. „Jucătorii trebuie
să se autodepășească la acest meci, să fie convinși că se poate
obține un rezultat bun, care să ne aducă trofeul. Trebuie să facem
tot ce depinde de noi astfel încât, la sfârșitul meciului, să ne
putem privi în ochi, indiferent de rezultat„, a mai
adăugat Lăcătuș.