CFR a pierdut calificarea în semifinalele Cupei României, la penalty-uri. Una dintre loviturile de departajare a fost ratată de Larie, care a încercat să execute în stilul Panenka, dar Curileac a rămas pe mijilocul porții și a reținut mingea. Fundașul a povestit pentru Prosport cum a gândit să execute așa și spune că n-a urmărit spectacolul.”Eram la centrul terenului și tot am văzut că portarul se aruncă. Spunea și un coleg că ăsta se aruncă tot timpul și dacă dai pe centru sigur marchezi. M-am gândit că așa e mai sigur, nu să fiu spectaculos. El a declarat după meci că m-a ghicit. Eu sunt unul dintre principalii vinovați. Măcar Cipri a încercat să dea serios, eu am dat mai aiurea”, a povestit Larie.
„N-avem scuză. Trebuia să câștigăm”
Fundașul își toarnă „cenușă în cap” și spune că a decis să nu mai execute niciodată penalty-uri. „N-o să mai bat penalty în viața mea. Am 3 la CFR și toate ratate. Am ratat cu U Cluj, tot în Cupă, la debut cu Ceahlăul, era 4-0 și am dat eu și am ratat. Ă‚sta e ultimul. Al 11-lea, după portar o să bat”, a spus, supărat, Larie, care spune că CFR-iștii nu au nicio scuză pentru ratarea calificării. „Au avut și ei ratări, am ratat și noi, dar din păcate am jucat prost. N-avem nicio scuză. Nu am intrat bine în joc. Ni s-a mai întâmplat și cu Astra, când ne-au dat gol în minutul 3, dar apoi am revenit. Acum am început prost și am terminat și mai prost. Au fost 10 zile în care n-am jucat, n-aveam de ce să fim obosiți. Am jucat cu echipa de bază 90 si ceva la sută și nu putem spune că că n-am fost omogeni. Trebuia să câștigăm”, crede Larie.
„N-am exersat penalty-uri în mod special”
Anul trecut a câștigat Cupa României cu CFR și spera să se bucure din nou, anul acesta. „Este o mare dezamăgire că am ieșit pentru că anul trecut Cupa ne-a adus o bucurie foarte mare. Am fi vrut și anul ăsta măcar să mergem în finală. Eu, de exemplu, bucurie mai mare n-am trăit ca anul trecut când am câștigat Cupa. E primul meu trofeu”, spune fundașul CFR-ului care recunoaște că jucătorii clujenilor nu se așteptau să ajungă la penalty-uri, cu Timișoara: „Nici nu am exersat penalty-urile. Bine, ne mai pune după antrenament unii să dăm penalty-uri, alții lovituri libere, dar nu special. Nu ne-am așteptat să nu batem în 120 de minute”.
„Ni s-a spus acum câteva săptămâni că primim bonus dacă luăm campionatul și bonus la cupă. Nu ni s-a spus cât. Domnul președinte ne-a mai spus că o poziție pe podium este acceptabilă, dar dacă ne vom bate la campionat, cu atât mai bine. E greu să luăm titlul dacă jucăm la fel ca la Timișoara”, Ionuț Larie, fundaș CFR Cluj
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER