Laurențiu Reghecampf a analizat evoluția jucătorilor săi din meciul Baia Mare – Universitatea Craiova, scor 0-4, iar antrenorul oltenilor a avut numai cuvinte de laudă la adresa elevilor săi.
Universitatea Craiova s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei României, scor 4-0, după victoria cu Baia Mare, iar Laurențiu Reghecampf este mulțumit de prestația oltenilor.
Antrenorul grupării din Bănie a dezvăluit că obiectivul oltenilor era de a câștiga partida cu trupa din Liga 3 și să marcheze cât mai repede, toate acestea deoarece condițiile de la Baia Mare nu au fost cele mai bune.
Laurențiu Reghecampf a explicat și cum a ales ce jucători să folosească împotriva celor de la Baia Mare. Antrenorul oltenilor susține că a trimis pe teren cei mai în formă jucători pe care i-a avut la dispoziție.
„Obiectivul nostru a fost să câștigăm meciul, să marcăm foarte repede, mai ales în condițiile în care am jucat. Este foarte important că ne-am calificat. Nu am odihnit pe nimeni. Am introdus în teren jucătorii care erau cel mai bine pregătiți. Jucătorii care au intrat au fost cei mai bine pregătiți și și-au făcut datoria cum trebuie. Am respectat competiția, ne respectăm pe noi și am introdus cei mai buni jucători”, a spus Laurențiu Reghecampf la finalul meciului Baia Mare – Universitatea Craiova 4-0.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER