Laurențiu Rus: „E foarte important să nu primim gol în meciul de joi”
Fundașul dinamovist Laurențiu Rus a declarat, luni, la magazinul clubului unde a vândut bilete suporterilor „alb-roșii”, că este foarte important ca echipa sa să nu primească gol în manșa tur din semifinalele Cupei României Timișoreana, care se va disputa joi împotriva rivalei Steaua.
„Poate că Steaua este favorită, dar e un meci care pleacă de la 0-0. Trebuie să fim foarte concentrați. Este un meci de cupă până la urmă, nu se pierde totul după primul meci, sunt două manșe și trebuie gândită o strategie pentru ambele meciuri. Noi vom da sută la sută. E vorba de un derbi și va rămâne așa indiferent de faptul că se joacă în cupă. Ne dorim să marcăm la meciul de joi, e foarte important, și dacă se poate să nu primim gol. Vom vedea dacă va fi un meci spectaculos, strategia se schimbă în timpul partidei. Într-un derbi te concentrezi mult mai bine, dai tot ce ai mai bun”, a spus Rus.
Jucătorul dinamovist speră ca până la ora jocului să fie refăcut și colegul său Cosmin Matei, care a suferit o accidentare în partida de sâmbătă cu Pandurii Târgu Jiu: „Matei încearcă să joace, se antrenează separat pentru întărirea ligamentelor de la gleznă, are un program special. Îi doresc să fie sută la sută apt la ora jocului pentru a ne putea ajuta”.
Laurențiu Rus consideră că echipa sa este avantajată ușor de faptul că este organizatorea celei de-a doua manșe, la care vor asista mai mulți suporteri dinamoviști: „Inițaitiva fanilor este bună, dinamoviștii au răspuns pozitiv la ea, s-au vândut aproape toate biletele care au fost alocate pentru acest meci tur. Mă bucur că s-au alocat mai multe bilete, sunt sigur că se vor vinde toate, tribuna o să fie plină iar suporterii vor fi mulțumiți de jocul prestat. Peluza noastră a fost tot timpul extraordinară. Cred că e un mic avantaj că vom fi organizatori la a doua partidă, vom avea suporterii în spatele nostru. Ei ne-au împins și ne-au dat un avantaj”.
Jucătorii Laurențiu Rus și Ștefan Bărboianu au fost prezenți luni după amiază la magazinul clubului din Șoseaua Ștefan cel Mare, unde au vândut bilete suporterilor la o inițiativă a membrilor galeriei PCH.
Suporterii dinamoviști au primit din partea fanilor steliști, în baza unei reciprocități la care au convenit, un număr de aproximativ 8.300 de tichete la Peluza Nord, pe care le comercializează la magazinul clubului din Șoseaua Ștefan cel Mare.
Manșa tur a semifinalelor Cupei României Timișoreana, dintre Steaua și Dinamo, va avea loc joi, de la ora 20.30, pe Arena Națională. Returul este programat pe 17 aprilie, de la ora 20.30, tot pe Arena Națională.
Sursa: Mediafax