LIVE BLOG | U Cluj – Dinamo 1-1, 1-3 după penalty-uri. „Câinii” evită in extremis o umilință! Goga, Anton, Florescu și Chiș au ratat de la 11 metri

U ClujDinamo 1-1 (1-3 d.p.) (Goga 34 / Corbu 14)

Echipele de start:

U Cluj: Albuț – Takacs (Hâmpea 100), Abrudan, Cordoș, Manu – Giurgiu, Onicaș (Greu 18) – Ursus, G. Florescu, Gogas – Lemnaru [Lemac 21 (Chiș 79)]
Rezerve: Dinu, Chiș, Greu, Hâmpea, Micaș, Hordouan, Lemac

Dinamo: Brănescu – Romera, Nedelcearu, Maric, Corbu (Dudeas 93) – S. Filips, Anton – Hancas, Salomão, Liviu Gheorghe (Rivaldinho 46) – Nemec (I. Șerbans 96)
Rezerve: Penedo, Longher, Katsikas, Rivaldinho, Dudea, I. Șerban

Dinamo merge în sferturi după 1-1 în timpul regulamentar și 3-1 la loviturile de departajare. Până acum s-au mai calificat CSM Poli Iași, CS U Craiova, FC Botoșani și Gaz Metan Mediaș.


1-3: Chiș a trimis peste poartă! Dinamo merge în sferturile de finală.


1-3: Salomão înscrie.


1-2: Ursu înscrie pe centrul porții.


0-2: Rivaldinho marchează. Albuț a ghicit colțul, dar n-a reușit să respingă.


0-1: Florescu trimite în transversală.


0-1: Filip înscrie.


0-0: Goga trimite peste poartă.


0-0: Anton ratează. Albuț a respins.


23:05 Dinamo execută prima!


23:02 Fluier final la Cluj! Vom avea lovituri de departajare.


22:55 Ursu a rămas întins pe gazon și acuză crampe musculare. Falub s-a uitat spre banca tehnică și a spus: „Ce să mai fac?”. Mijlocașul a părăsit terenul pentru a primi îngrijiri medicale.


Foto Mediafax


22:53 Salomão a trecut de apărarea gazdelor, a centrat în fața porții, dar Albuț a reținut și de această dată.


22:50 Încă zece minute și vom avea lovituri de pedeapsă pe „Cluj Arena”.


22:47 S-a reluat jocul după o scurtă pauză.


22:45 Ionuț Coza fluieră finalul primei reprize suplimentare. Au mai rămas 15 minute de disputat, iar în caz de egalitate se va trece la loviturile de departajare. Indiferent de rezultat, Dinamo continuă să dezamăgească în acest sezon.


22:36 Ține Dinamo de rezultat? După ce l-a înlocuit pe Corbu cu Dudea, Miriuță surprinde și îl schimbă pe Nemec cu Ionuț Șerban.


22:34 Nedelcearu a șutat de la 16 metri la colțul lung, Albuț a rămas fixat, dar mingea a trecut puțin pe lângă bara porții.


22:30 Au început prelungirile la Cluj.


22:24 Fluier final pe „Cluj Arena”. Ionuț Coza pune punct partidei și vom avea prelungiri.


22:19 Ocazie imensă pentru U Cluj! Florescu a reluat din careu cu o foarfecă laterală, dar Steliano Filip a deviat minge, milimetric, peste transversală. Fără intervenția lui Filip, tabela ar fi indicat 2-1.


Captură Digi Sport


22:16 Steliano Filip a fost avertizat după ce l-a aplaudat ironic pe asistentul Vladimir Urzică, care a semnalizat un fault al șeptarului. Este al nouălea cartonaș galben văzut de Filip în acest sezon, în toate competițiile.


22:14 Nemec a reluat din interiorul careului, dar mingea s-a dus mult pe lângă poarta gazdelor. Intră în ultimele cinci minute regulamentare.


22:02 Oboseala începe să-și pună amprenta în jocul gazdelor. Dinamoviștii avansează, încetul cu încetul, spre poarta lui Albuț. Numai condiția fizică este de Liga 1 în tabăra lui Miriuță, la capitolul fotbal nu există nicio diferență sesizabilă cu ochiul liber.


22:00 Salomão i-a pasat lui Hanca în suprafața de pedeapsă, care a reluat din prima spre poartă. Albuț a reținut fără probleme. 20 de minute plus prelungiri, până la finalul partidei.


21:57 Șansă bună pentru U Cluj! Goga îl lansează pe Lemac în marginea careului. Jucătorul introdus în locul accidentatului Lemnaru a șutat violent, dar mingea s-a dus peste bara transversală.


21:54 Rivaldinho i-a furat mingea lui Abrudan pe linia de fund, după care a înaintat spre poartă. Fiul marelui Rivaldo a trimis pentru Nemec la prima bară, dar slovacul a trimis în afara terenului.


21:51 Ursu a reluat din marginea careului, dar n-a reușit să cadreze balonul pe spațiul porții. Scorul este în continuare 1-1. Intră în ultima jumătate de oră a partidei.


21:45 Suporterii celor două echipe au afișat simultan un mesaj identic, cu ocazia zilei de 1 decembrie. CLICK PENTRU FOTO. „Câinii și studenții vă urează la unison: La mulți ani, români, veniți la stadion”. În peluza gazdelor, banner-ul începe diferit: „Studenții și câini…”


Foto Mediafax


21:35 S-a reluat partida dintre U Cluj și Dinamo. Miriuță l-a înlocuit pe Liviu Gheorghe cu Rivaldinho.


21:20 Pauză la Cluj! Miriuță trebuie să-și trezească jucătorii la vestiare, altfel am putea asista la o adevărată surpriză.


21:19 O nouă centrare periculoasă a lui Salomão la care Hanca și Nemec nu reușeșesc să ajungă.


21:16 Salomão a trimis în centrul careului, dar Nemec n-a putut să se redreseze și să reia spre poartă. Încă două minute plus prelungiri până la pauză.


21:14 Dorin Goga trimite peste poartă dintr-o lovitură liberă de la 18 metri. Arbitrul Ionuț Coza a avut o prestație impecabilă până în acest minut 42.


21:07 GOOOOL U CLUJ! Dorin Goga restabilește egalitatea cu o lovitură de cap din centrul careului. Tacaci a centrat, iar atacantul lui Falub s-a înălțat de lângă apărătorii lui Miriuță. Oaspeții sunt taxați după ce au jucat extrem de relaxat până în acest moment. În afara de golul marcat de Corbu după poziționarea eronată a lui Manu, alb-roșii nu l-au pus la încercare pe Albuț. Ar mai fi de notat șutul de antrenament expediat de Salomão pe centrul porții.


Foto Cristian Cosma / U Cluj


21:04 Suprafața de joc îi pune în dificultate pe jucători. Mingea lasă senzația că se târăște pe gazon, în timp ce jucătorii parcă aleargă prin nisipuri mișcătoare.


21:01 Florescu a încercat și el poarta adversă, după ce a trecut de Nedelcearu, dar execuția decarului a fost una modestă. Brănescu a reținut, din nou, fără emoții. Dinamo răspunde prin Salomão, care a șutat din voleu pe centrul porții. Nemec a întors în centru, iar mijlocașul a șutat din săritură. Albuț a reținut.


20:57 Dorin Goga l-a fentat pe Paul Anton, a șutat la colțul lung, dar Brănescu a reținut fără probleme. „U” Cluj nu renunță după un penalty ratat și două schimbări forțate. Dinamoviștii prestează un joc la relanti.


20:53 Condiția fizică își spune cuvântul în această seară. Onicaș a cerut să fie schimbat după numai 18 minute, făcând semn că nu mai poate continua. Lemnaru a ieșit și el după 21 de minute, acuzând o accidentare la coapsa dreapta. Vârful gazdelor s-a ciocnit cu Nedelcearu, după care a rămas întins pe gazon. Lemac a fost introdus în locul atacantului.


20:47 GOOOL DINAMO! Corbu deschide scorul cu o lovitură de cap, din centrarea lui Hanca, la prima șansă importantă a oaspeților. Manu l-a ținut în joc pe Corbu, care a rămas singur în centrul careului. Apărătorul oaspeților a trimis impecabil, la colțul scurt, fără șansă pentru Albuț.


Foto Mediafax


20:42 Gazdele domină acest debut de joc. După penalty-ul irosit de Giurgiu, clujenii au continuat să preseze, în ciuda așezării defensive.


20:37 Lovitură de pedeapsă pentru U Cluj! Brănescu l-a doborât pe Dorin Goga în marginea careului, iar Ionuț Coza a indicat punctul cu var. Apără Brănescu! Giurgiu a șutat în dreapta portarului, iar Brănescu a ghicit colțul. Execuție modestă a veteranului.


Foto Mediafax


20:34 Galeria „Șepcilor Roșii” domină fondul sonor. Au explodat câteva petarde după startul jocului. Ne aducem aminte de zilele bune ale Ligii 1. Sunt în jur de 10.000 de spectatori în tribunele „Cluj Arena”.


Foto Mediafax


20:30 A început derby-ul fratricid dintre U Cluj și Dinamo! Lovitura de start le-a aparținut oaspeților. Ionuț Coza este centralul partidei, iar Vladimir Urzică și Iulian Radu sunt asistenții jocului.


20:20 Cei aproximativ 200 de suporteri dinamoviști prezenți la Cluj i-au scandat numele lui Steliano Filip, la încălzire.


20:10 Ovidiu Sabău a prefațat partida din Cupă: „Pentru Dinamo trebuie să fie prioritară construcția stadionului, după aceea construcția unei echipe. Va veni și ziua în care își vor găsi drumul corect și se vor lupta la titlu. Din acest meci avem doar de câștigat. Acest stadion merită astfel de meciuri, pentru publicul deosebit pe care îl avem.

Jucătorii tineri pot căpăta experiență în urma unui asemenea joc. Ne dorim să mergem mai departe. Avem jucători care au câștigat campionate, au jucat în cupe europene… Sunt convins că va fi spectacol în tribune”, a declarat Sabău, pentru Digi Sport.


18:50 Dinamo a publicat echipa de start! Față de meciul cu CSM Poli Iași din Liga 1, Vasile Miriuță i-a introdus pe Brănescu, Corbu, Maric, Nica și Gheorghe. Nu se mai regăsesc în primul „11” Penedo, Romera, Katsikas, Oliva și Rivaldinho.


Antrenorul echipei Universitatea Cluj (Liga 3), Adrian Falub, admite că Dinamo este favorită în meciul de miercuri, din optimile de finală ale Cupei României, dar nu exclude o surpriză din partea formației sale.

Galeriile celor două echipe sunt înfrățite, iar publicul este așteptat în număr mare pe Cluj Arena.

„Aportul suporterilor e fundamental. Cea mai mare avere a acestui club sunt ei. Clubul din asta trăiește, iar dacă nu existau suporterii, clubul ăsta nu exista de mult. Noi am câștigat doar un trofeu în 100 de ani și tot suntem iubiți. Pentru noi sunt fundamentali. Meciul contează foarte mult pentru noi și dacă am lăsa o impresie frumoasă ar fi extraordinar. E o performanță ce am făcut până acum, întâlnim o echipă de tradiție, ne va fi greu mâine, dar încercăm să-i eliminăm. Ei pornesc favoriți, sunt superiori nouă ca și ritm, dar ne dorim foarte mult să jucăm și să o facem bine. E un meci de Cupă și se poate întâmpla orice”, a declarat antrenorul echipei U Cluj, Adrian Falub.

Tehnicianul formației clujene a vorbit și despre importanța meciului pentru jucătorii mai tineri.

„Sunt jucători care, acum șapte-opt luni, erau la juniori. Acest meci poate să fie cea mai importantă experiență a lor și ar trebui să fie o sărbătoare pentru ei, să se bucure de acest joc. Vor vedea și ei ce înseamnă o echipă de primă ligă și nu orice echipă. Sper ca acest meci să le dea motivație să ajungă să joace și în Liga I cu Dinamo”, a mai spus Falub.

La rândul său, mijlocașul Gabriel Giurgiu a afirmat: „Chiar dacă Dinamo traversează o perioadă mai dificilă, au jucători de valoare care oricând pot să câștige meciul. Ne pregătim pentru acest meci și cred că avem și noi șansa noastră”.

„E foarte important că jucăm în fața propriilor suporteri. E un sprijin pe care îl resimțim și pe teren. Presiunea e pe cei de la Dinamo și ar trebui să intrăm pe teren mai relaxați”, a adăugat mijlocașul echipei U Cluj, George Florescu.

Publicat: 29 11. 2017, 23:17
Actualizat: 29 11. 2017, 23:24