Liviu Ganea:** „O să țin cu Astra în meciul cu Dinamo”
Liviu Ganea a marcat un gol în amicalul cu Polonia. Dinamovistul
se gândește la dubla cu Rusia care poate califica naționala la Euro
2011. Liviu Ganea a declarat după meci că va ține cu Astra în
meciul de Cupă cu Dinamo. Atacantul regretă că nu a fi pe teren în
meciurile cu fosta sa echipă și cu Steaua în campionat!
„Am câștigat un meci greu, pe un teren foarte greu, foarte dificil,
contra unei echipe destul de bune. Antrenorul Emil Săndoi ne-a spus
să privim și spre rezultatul echipei mari din Polonia. Să fim
motivați. Nu mai avem meciuri oficiale până în septembrie 2010, dar
cu siguranță vom disputa multe jocuri amicale și sper să se ajungă
la o cristalizare a echipei și abordăm altfel disputele oficiale.
Rusia rămâne principalul nostru adversar la calificare”, a
precizat atacantul echipei Astra Ploiești după victoria cu 2-1 în
fața polonezilor.
Împrumutat de Dinamo la Astra, Ganea spune regretă că nu va fi pe
teren cu fosta sa echipă
„Sper să ne calificăm mai departe. O să țin cu Astra pentru că sunt
plătit de acel club. Îmi pare rău că nu voi juca împotriva lui
Dinamo și contra Stelei, în campionat, iar acel gest din jocul cu
Ceahlăul îmi dăunează pentru că pierd niște meciuri foarte
importante. Nu pot refuza o echipă ca Dinamo, iar conducătorii ar
trebui să se uite în curtea noastră și abia apoi afară, pentru că
avem jucători destul de buni”.
Fundașul Concordiei Chiajna (liga a II-a), Florin Gardoș, care a
debut marți cu gol la echipa naționala de tineret a României, a
declarat că faptul că a evoluat pe terenul formației sale de club
l-a ambiționat în disputa contra reprezentativei de tineret a
Poloniei.
„M-a ambiționat faptul că am jucat pe terenul Concordiei,
iar unii suporterii cereau să intru pe teren. Este prima mea
selecție la echipa de tineret și mă bucur că am reușit să dau gol.
Îmi doream să înscriu la debut, dar nu credeam că o voi face. Mi-aș
dori să ajung să evoluez în Liga I, dar vom vedea ce va
fi„, a punctat Gardoș