„Lupii” cred într-un avantaj pentru retur după 0-0 cu Astra. Lucescu jr: „Un gol primit ar fi reprezentat o mare presiune”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Antrenorul Petrolului, Răzvan Lucescu, părea destul de mulțumit de remiza obținută de echipa lui în manșa tur a semifinalei de Cupă, cu Astra (0-0).

„A fost un meci foarte greu, pe care Astra l-a controlat în multe momente. noi am încercat la început să facem un pressing bun, să jucăm cu liniște și încredere, dar a fost foarte greu. Una peste alta, rezultatul este just. Cea mai importantă perioadă a noastră a fost din minutul 70, când am stat cu autoritate în careul Astrei. Mi-aș fi dorit să câștigăm cu 3-0 și să stăm liniștiți pentru retur, dar nu am jucat cu o echipă oarecare, ci cu echipa de pe locul 2.

Acest 0-0 s-ar putea dovedi în final un avantaj pentru noi. Numai cu luptă putem obține ceea ce dorim. Un gol primit ne-ar fi făcut să plecăm în retur cu un mare handicap. Am încercat să eliminăm această presiune. De unde blocajul mental? Ratările sunt destul de puține, dar un gol marcat eliberează jucătorii de presiune, dă încredere. Pe undeva, este și normal, au fost multe schimbări în iarnă”, a spus Lucescu jr la Sport.ro.

Petrolul și Astra au terminat 0-0 în prima manșă a semifinalelor Cupei României. Cealaltă semifinală, dintre Steaua și Dinamo, se va juca joi, de la ora 20:30.

Pentru ploieșteni, partida cu Astra este a doua consecutivă fără gol marcat, după ce în ultima etapă din campionat elevii lui Lucescu Jr au remizat și cu Concordia Chajna, scor 0-0.

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Bill Gates, previziune sumbră privind inteligenţa artificială. Se va întâmpla în mai puţin de 10 ani!
Bill Gates, previziune sumbră privind inteligenţa artificială. Se va întâmpla în mai puţin de 10 ani!
Elena Larisa în vârstă de 12 ani a dispărut din Galați, iar mama ei o căuta disperată. Unde a fost găsită, 24 de ore mai târziu
Elena Larisa în vârstă de 12 ani a dispărut din Galați, iar mama ei o căuta disperată. Unde a fost…
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
Memphis Depay s-a reinventat în Brazilia și primește un bonus uriaș pentru câștigarea primului trofeu
Memphis Depay s-a reinventat în Brazilia și primește un bonus uriaș pentru câștigarea primului trofeu
Cristiano Bergodi, revenire de senzaţie în Superliga! Antrenorul italian ar putea ajunge pe banca unei echipe cu pretenţii
Cristiano Bergodi, revenire de senzaţie în Superliga! Antrenorul italian ar putea ajunge pe banca unei echipe cu pretenţii
Grădinescu s-a întâlnit într-un bar cu arbitrul care a făcut praf meciul României! Explicaţia l-a năucit:
Grădinescu s-a întâlnit într-un bar cu arbitrul care a făcut praf meciul României! Explicaţia l-a năucit: "Zău?" | EXCLUSIV
Ce transformare radicală! Cum arată acum Alina Vidican, fosta soție a lui Cristi Borcea. Operațiile estetice au făcut-o de nerecunoscut!
Ce transformare radicală! Cum arată acum Alina Vidican, fosta soție a lui Cristi Borcea. Operațiile estetice au făcut-o de nerecunoscut!
Dispar banii de pe carduri, ANAF şi BNR avertismente pentru toţi românii cu carduri
Dispar banii de pe carduri, ANAF şi BNR avertismente pentru toţi românii cu carduri
BANCUL ZILEI. Știți ce face o păpușă gonflabilă după o partidă de amor?
BANCUL ZILEI. Știți ce face o păpușă gonflabilă după o partidă de amor?
Bărbatul torturat de hoţi pentru card voia să îi cumpere fiului un apartament de 100.000 €. A murit fără să spună codul PIN
Bărbatul torturat de hoţi pentru card voia să îi cumpere fiului un apartament de 100.000 €. A murit fără să…
Ce spune cafeaua ta preferată despre tine?
Ce spune cafeaua ta preferată despre tine?
Ce pensie poate avea Valentin Ceaușescu de la statul român. Suma pe care o primește lună de lună
Ce pensie poate avea Valentin Ceaușescu de la statul român. Suma pe care o primește lună de lună
Ninsori de Paște și de 1 Mai! Orașul din România în care ninge în aprilie și în mai, potrivit meteorologilor Accuweather
Ninsori de Paște și de 1 Mai! Orașul din România în care ninge în aprilie și în mai, potrivit meteorologilor…
Călin Georgescu spune adio României. A venit verdictul definitiv: Cu el s-a terminat
Călin Georgescu spune adio României. A venit verdictul definitiv: Cu el s-a terminat
Ei sunt foștii soți găsiți arși de vii într-o mașină, la Buzău. Monica și Valentin au lăsat orfan un băiețel de doi ani. Vecinii, dezvăluiri șocante:
Ei sunt foștii soți găsiți arși de vii într-o mașină, la Buzău. Monica și Valentin au lăsat orfan un băiețel…
Doliu în muzica populară! Artista a murit la doar 35 de ani. A lăsat în urmă doi copilași
Doliu în muzica populară! Artista a murit la doar 35 de ani. A lăsat în urmă doi copilași
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
BYD vine în România! Am condus BYD Sealion 7. Primele impresii din spatele volanului
BYD vine în România! Am condus BYD Sealion 7. Primele impresii din spatele volanului
Filmările pentru Insula Iubirii sezon9 s-au încheiat:„Emoțiile ating cele mai înalte cote, trăirile sunt mai puternice ca oricând”
Filmările pentru Insula Iubirii sezon9 s-au încheiat:„Emoțiile ating cele mai înalte cote, trăirile sunt mai puternice ca oricând”
×