„Mandorlini e cel mai bun antrenor pe care l-am avut! **A aflat totul despre Craiova!”

Craiova și CFR Cluj se se bat pentru un loc în semifinalele
Cupei României. Chiar dacă „Știința” e abia pe locul 13 în
campionat, în timp ce echipa din Gruia ocupă prima poziție, Iuliu
Mureșan consideră că oltenii sunt favoriți. Neagoe se confruntă cu
ceva probleme de lot, însă președintele clujenilor e convins că
Universitatea are cu cine să-i înlocuiască pe cei care lipsesc.

„Avem puțin ghinion că jucăm la Craiova, din păcate așa
au stabilit sorții. Universitatea e favorită, vor juca în fața
propriilor suporteri. Am înțeles că ei au trei mijlocași
indisponibili, printre care și Trică, dar sunt convins că au
soluții pentru cei indisponibili. Nici noi nu avem tot lotul valid,
dar sper că cine va intra să demonstreze că merită să îmbrace
tricoul nostru”
, a spus președintele „feroviarilor” la
Sport.ro

CFR are un antrenor nou, însă Mureșan spune că acest lucru nu
reprezintă o slăbiciune. Oficialul clujean spune că Mandorlini vine
în Bănie cu temele făcute și va folosi cea mai bună echipă.

„Un antrenor nou când vine nu face foarte multe
schimbări. Vom juca cu cea mai bună garnitură, pentru că ne dorim
acest trofeu. Ne așteaptă un meci foarte greu, e clar că oltenii
vor fi super-motivați, doar joacă cu ocupanta locului 1. Mandorlini
a studiat foarte mult echipa Craiovei, ne-a pus și nouă foarte
multe întrebări. Are toate informațiile necesare, a lucrat foarte
mult tactic cu jucătorii pentru pregătirea acestui meci. Eu am mare
încredere în el, nu vreau să supăr pe nimeni, dar e cel mai bun
antrenor pe care l-am avut. Cu tot respectul pentru ceilalți,
domnul Mandorlini are ceva în plus, se simte asta de la
antrenamente”
, a mai spus Mureșan

Publicat: 18 11. 2009, 17:09
Actualizat: 18 11. 2009, 18:17