Mandorlini: „Suntem campioni! E un plus de moral și de entuziasm pentru jucătorii mei!”

Antrenorul echipei CFR Cluj, Andrea Mandorlini, a declarat,
marți, într-o conferință de presă desfășurată la Iași, că sezonul
acesta singurul rezultat care lipsește în duelul cu FC Vaslui e
victoria elevilor săi, pe care speră să-l obțină în finala Cupei
României.

„Clasamentul și jocurile din acest campionat au arătat
că CFR Cluj și FC Vaslui, alături de Unirea Urziceni, au fost cele
mai bune echipe. Având în vedere că în campionat n-am bătut
Vasluiul, ei câștigând un meci și unul terminându-se la egalitate,
sper să câștigăm acum noi. Faptul că noi am luat campionatul cred
că e un plus de moral și de entuziasm pentru jucătorii mei. Sper să
câștigăm și Cupa și să facem eventul, la fel cum a fost în urmă cu
doi ani”,
a spus Andrea Mandorlini.

Tehnicianul echipei clujene a adăugat că FC Vaslui are mulți
jucători buni, dar principalul pericol pentru formația sa va fi
Wesley: „Vaslui este o echipă bună, cu mulți jucători
valoroși, dar principalul pericol pentru noi cred că va fi
Wesley”.

Referitor la arbitraj, Mandorlini a menționat că are încredere
în arbitrii români. „Nu e bine să vorbim tot timpul despre
arbitraj. Eu am încercat să nu intru în polemici pe această temă.
Am spus că arbitrii români sunt foarte buni și cred că la fel ca
orice om pot și arbitrii pot face greșeli
„, a punctat
Mandorlini.

În altă ordine de idei, tehnicianul italian a apreciat puterea
de care a dat dovadă Cristian Chivu, care a câștigat, sâmbătă, Liga
Campionilor cu Inter Milano, revenind după accidentarea suferită la
cap la începutul acestui an: „Sincer, nu mă așteptam ca
românul Cristian Chivu să aibă atâta putere și să revină după
accidentul suferit și să joace în finala Ligii Campionilor. A dat
dovadă de multă tenacitate și a răsplătit încrederea pe care i-a
acordat-o Mourinho. Chiar am înțeles că ar putea pleca la Real
Madrid împreună cu Mourinho, ceea ce înseamnă că este un jucător de
mare valoare”.

Formația CFR Cluj va disputa, miercuri, la Iași, cu începere de
la ora 21.00, finala Cupei României, în compania grupării FC
Vaslui, meci transmis în direct de Pro TV.

MEDIAFAX

Publicat: 25 05. 2010, 20:09
Actualizat: 25 05. 2010, 20:11