Mandorlini vrea Cupa:** „Putem trece de Craiova!”
CFR Cluj încearcă să păstreze în Gruia trofeul Cupei României.
„Feroviarii” speră să treacă mâine de Craiova și să acceadă în
semfinalele competiției. Nou instalat la Cluj, Andrea Mandorlini
crede că echipa sa are forța să meargă mai departe, dar nu exclude
nici surpriza. Italianul spune că va acorda o importanță mai mai
mare campionatului, însă admite că îl interesează și Cupa
României.
„Este al treisprezecelea meci în Cupa României pentru
CFR? Eu nu sunt superstițios, pe mine mă in teresează doar
fotbalul. Avem forță să ne impunem miercuri, dar nu este exclus
nici să înregistrăm o înfrângere. Fără îndoială prioritar este
campionatul și accederea în grupele Ligii Campionilor, însă ne
interesează și Cupa României. Când am ajuns la CFR, președintele
Iuliu Mureșan nu mi-a spus că am ca obiectiv calificarea în
primăvară europeană, dar atâta timp cât mai avem chiar și unu la
sută șanse să ne calificăm vom da totul pentru aceste
lucru”, a spus Andrea Mandorlini.