La finalul celor 90 de minute controlate de la un capăt la celălalt, Devis Mangia a recunoscut că meciul nu a fost unul spectaculos, apoi a vorbit despre ceea ce înseamnă meciul cu FCSB, de etapa viitoare: „Am făcut unele erori din punct de vedere tehnic. Nu a fost un meci foarte frumos, dar important e că ne-am calificat. Era esențial să nu fim cu gândul la meciul cu FCSB și să neglijăm această partidă. Vom vedea ce echipă alcătuim la meciul cu FCSB. Cu tot respectul, dar am avut un adversar mult mai dificil decât cel al FCSB în Cupă. N-a fost un meci frumos, au fost multe greșeli tehnice, trebuie să îmbunătățim aceste lucruri.
Așteptăm FCSB, sper să fie o partidă frumoasă, avem nevoie de spectacol pentru fotbalul românesc. Nu trebuie să fie presiune, trebuie să ne gândim cum să evoluăm spectaculos, să fim liberi în experimare, nu încorsetați. Pentru suporterii noștri, speram să jucăm acasă, pe stadionul nou. Așteptăm de mult să evoluăm în fața propriilor fani și sper să o facem cât mai curând”, a spus antrenorul italian, la microfonul Digi Sport.
Italianul este mulțumit de revenirea lui Alex Mitriță, dar nu consideră că a jucat la potențialul său: „Pentru Mitriță era important să aibă minute la revenirea după absență. N-a început bine, apoi și-a revenit, poate mult mai mult decât a arătat azi”.
Meciul CS U Craiova – FCSB, contând pentru etapa a 16-a a Ligii 2, e programat să se desfășoare duminică, de la ora 20:45, cel mai probabil la Drobeta Turnu Severin.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER