Antrenorul echipei Universitatea Cluj, Marian Pană, a declarat că formația sa a meritat victoria în meciul cu Victoria Brănești, din 16-imile Cupei României, apreciind evoluția jucătorilor săi, chiar dacă a folosit mai mult rezervele.
„Este o victorie meritată. Cei care au intrat au încercat să dea totul, sunt mulțumit de evoluția jucătorilor. Mă fac să cred că pot conta pe ei și în meciurile din campionat. Sper ca la meciurile cu CFR să avem cel mai bun 11. Victoriile aduc victorii”, a spus Marian Pană, care a folosit în acest meci jucători ce nu au evoluat ca titulari în ultimele etape din campionat.
Marian Pană a adăugat că următorul meci din campionat, cel cu CFR Cluj, este important pentru toată lume. „Meciul cu CFR este important pentru oraș, pentru acționari, pentru suporteri, pentru patronul nostru și bineînțeles pentru mine. Noi trebuie să ne prezentăm la meci concentrați și să-l câștigăm”, a precizat tehnicianul echipei clujene.
La rândul său, marcatorul golului echipei clujene, Adrian Piț, a declarat că este mulțumit de calificarea în optimile Cupei României. „Mă bucur că am câștigat și ne-am calificat în optimi. Important este să dai sută la sută în orice meci, indiferent că este campionat sau cupă. Ne vom pregăti pentru derbi și vom face tot ce putem pentru a învinge, nu ne interesează că CFR este aproape de retrogradare”, a spus Piț.
Echipa Universitatea Cluj s-a calificat în optimile de finală ale Cupei României – Timișoreana, după ce a învins, marți, la Alba Iulia, cu scorul de 1-0 (0-0), formația Victoria Brănești, într-un meci contând pentru 16-imile competiției.
Sursa: Mediafax | Sursa foto: www.universitateacluj.ro
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER