Antrenorul echipei Pandurii Târgu Jiu, Petre Grigoraș, nu se va putea baza pe atacantul Deivydas Matulevicius la meciul din optimile Cupei României cu Oțelul Galați, informează site-ul oficial al grupării gorjene.
Matulevicius s-a accidentat în prima repriză a meciului cu Dinamo București și a fost transportat la spital, el revenind la Târgu Jiu după meciul din campionat.
Deivydas Matulevicius se adaugă astfel pe lista indisponibililor pentru meciul din Cupa României, alături de Nejc Mevlja, care și-a reluat deja antrenamentele după o accidentare mai veche, și de Mihai Roman care va fi suspendat pentru cartonașul roșu primit la finalul partidei cu Dinamo.
Meciul Oțelul Galați – Pandurii Târgu Jiu, din optimile Cupei României-Timișoreana, este programat, joi, de la ora 16.00.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER