Meciul în care toți și-au dorit la fel de mult victoria. Cum au trăit puștii de la Dinamo 2 partida: „E inedit, nu știu cum să explic” / „Am jucat foarte bine… La fel și ei” :)

Meciul în care toți și-au dorit la fel de mult victoria. Cum au trăit puștii de la Dinamo 2 partida:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dinamo s-a calificat în optimile Cupei României după ce a trecut de echipa secundă a clubului roș-alb, scor 2-1, la capătul unui meci care va rămâne în istoria fotbalului românesc și care începând cu noul sezon nu se va putea repeta, sateliților fiindu-le interzis să se mai înscrie în Cupa României.

Jucătorii celor două echipe s-au bucurat timid după golurile marcate, iar fotbaliștii de la Dinamo 2 au reușit cu greu să explice sentimentele trăite în timpul partidei.

Andrei Tîrcoveanu (foto, în stânga), marcatorul golului echipei secunde, a vorbit după meci despre ineditul situației.

„Este o situație inedită. Nu știu cum să o explic… Eu sunt de mic la Dinamo și nu am avut niciodată ocazia să joc împotriva acestui club într-un meci oficial. E imposibil să nu te bucuri la un gol marcat. M-am bucurat puțin, cu toate că m-a descătușat această reușită. Vreau să mă bucur cât mai mult de fotbal oriunde aș juca. Eu trebuie să demonstrez în continuare, la fiecare antrenament, în fiecare zi, că merit să port tricoul lui Dinamo.

Ne-au pus probleme, dar sper că le-am pus și noi lor. Am fi vrut un alt adversar, poate ne calificam împreună mai departe„, a declarat Andrei Tîrcoveanu după meci.

Și căpitanul lui Dinamo 2, Denis Ciobotariu (foto, în dreapta),  a vorbit încurcat despre confruntare. Fiul fostului internațional român și jucător al lui Dinamo Liviu Ciobotariu a precizat că tehnicianul Laurențiu Diniță a pregătit partida la victorie.

Am jucat foarte bine, la fel și cei de la echipa mare. Important a fost să ne facem jocul și asta a fost. Sigur noi am avut o atitudine mai bună, pentru că suntem la echipa a doua și dorim să demonstrăm. Domnul Diniță ne-a spus ca întotdeauna să ne concentrăm și să dăm tot ce putem.

Nu mi-a spus nimic special (n.r. tatăl său, Liviu Ciobotariu), ci doar să am grijă în funcție de cine va juca în atac. Unul dintre visele mele este să-l depășesc pe tata„, a declarat Denis Ciobotariu după meci.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cristi Borcea, şpriţ corespunzător ca în vremurile bune. A trecut de prima tinereţe, dar are suflet de puştan: soţia i-a dat bilet de voie şi…
Cristi Borcea, şpriţ corespunzător ca în vremurile bune. A trecut de prima tinereţe, dar are suflet de puştan: soţia i-a…
Paulo Dybala s-a decis în câteva ore, după ce i-a fost pus pe masă un salariu uriaș
Paulo Dybala s-a decis în câteva ore, după ce i-a fost pus pe masă un salariu uriaș
Imagini dureroase de la înmormântarea lui Mircea Diaconu! Regretatul actor, condus pe ultimul drum cu onoruri militare
Imagini dureroase de la înmormântarea lui Mircea Diaconu! Regretatul actor, condus pe ultimul drum cu onoruri militare
FCSB, probleme grave pentru meciul cu Hoffenheim: trei titulari, printre care vedeta echipei, ratează partida
FCSB, probleme grave pentru meciul cu Hoffenheim: trei titulari, printre care vedeta echipei, ratează partida
Bomba zilei! Dan Petrescu, OUT de la CFR! Anunţul a fost făcut în direct: ”S-a umplut paharul!” | VIDEO EXCLUSIV
Bomba zilei! Dan Petrescu, OUT de la CFR! Anunţul a fost făcut în direct: ”S-a umplut paharul!” | VIDEO EXCLUSIV
BREAKING | Indiciu clar! Marius Şumudică a făcut anunţul: ce le-ar fi transmis jucătorilor, după oferta colosală primită din Golf
BREAKING | Indiciu clar! Marius Şumudică a făcut anunţul: ce le-ar fi transmis jucătorilor, după oferta colosală primită din Golf
IREAL: cum arată acum Alina Plugaru, după ce  s-a retras din industria filmelor pentru adulți! Fosta actriță e total schimbată
IREAL: cum arată acum Alina Plugaru, după ce s-a retras din industria filmelor pentru adulți! Fosta actriță e total schimbată
Cine va primi toți banii lui Mircea Diaconu. Avea o avere frumușică.  Surpriză în testament!
Cine va primi toți banii lui Mircea Diaconu. Avea o avere frumușică. Surpriză în testament!
BANCUL ZILEI: Bulă iese la agățat: – Bulă, sunt măritată! De câte ori să îți repet?! Am un soț acasă!
BANCUL ZILEI: Bulă iese la agățat: – Bulă, sunt măritată! De câte ori să îți repet?! Am un soț acasă!
Ce l-a făcut pe Nicușor Dan să se răzgândească şi să candideze la alegerile prezidenţiale: Cred că sunt persoana potrivită
Ce l-a făcut pe Nicușor Dan să se răzgândească şi să candideze la alegerile prezidenţiale: Cred că sunt persoana potrivită
Astronomii ROMÂNI au găsit o stea COLOSALĂ de 179 de ori mai strălucitoare decât Soarele
Astronomii ROMÂNI au găsit o stea COLOSALĂ de 179 de ori mai strălucitoare decât Soarele
Ion Ţiriac a dezvăluit care a fost marea lui obsesie: Eram disperat după ea!. Vis spulberat în doar 90 de secunde
Ion Ţiriac a dezvăluit care a fost marea lui obsesie: Eram disperat după ea!. Vis spulberat în doar 90 de…
Cătălina Toma a murit la doar 21 de ani, după ce a suferit o intervenție chirurgicală complicată 😢
Cătălina Toma a murit la doar 21 de ani, după ce a suferit o intervenție chirurgicală complicată 😢
Verdict pentru Călin Georgescu. Nu mai poate fi oprit de nimeni
Verdict pentru Călin Georgescu. Nu mai poate fi oprit de nimeni
Anunțul momentului despre FCSB
Anunțul momentului despre FCSB
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Care sunt cei mai buni jucători ai fiecărui meci din etapa a 20-a a Superligii
Care sunt cei mai buni jucători ai fiecărui meci din etapa a 20-a a Superligii
Virajul la stânga în intersecții semaforizate: Cum faci corect manevra? 🚨
Virajul la stânga în intersecții semaforizate: Cum faci corect manevra? 🚨
România și-a aflat adversarii din preliminariile Cupei Mondiale 2026! Norocul uriaș pentru naţionala lui Mircea Lucescu
România și-a aflat adversarii din preliminariile Cupei Mondiale 2026! Norocul uriaș pentru naţionala lui Mircea Lucescu
×