Mihai Stoica, managerul celor de la FCSB, apreciază modul în care fanii „Bătrânei Doamne” l-au primit în tribunele cochetei arene arădene.
UTA Arad a terminat la egalitate cu FCSB, 2-2 (1-1), miercuri seara, pe teren propriu, într-un meci din Grupa B a Cupei României la fotbal, pe care bucureştenii l-au terminat în opt jucători.
Tot miercuri, FC Botoşani a învins-o pe Gloria Buzău cu 1-0 în deplasare, în Grupa B. Joi s-a disputat Oţelul Galaţi – CS Mioveni, scor 0-1.
Mihai Stoica i-a lăudat pe fanii arădeni care nu l-au admonestat, așa cum se întâmpla pe vremuri la meciurile cu Poli Timișoara, marea rivală a celor de la UTA.
„Nu a fost un meci tensionat, absolut deloc. La început am înțeles, dar de ce dai 4 cartonașe? E galben la Octavian indiscutabil, e corect să le dai, dar se mai întâmplă astea. S-au calmat și și-au dat mâna. Meciul n-a fost deloc tensionat.
Spun pentru a nu știu câta oară. După meci, am plecat impresionat de modul în care se comportă arădenii. Dacă stau sus, de obicei sunt mulți care, dacă te cunosc, te înjură: „Sclavul lui Gigi” și așa mai departe. Niciodată nu s-a întâmplat așa aici.
La Timișoara se rupea stadionul de înjurături, dar aici e incredibil cât de civilizată poate să fie lumea la Arad”, a recunoscut Mihai Stoica la Orange Sport.
”Am făcut un joc bun, am reuşit să revenim după primul şut pe poartă când a venit golul. Nu ne-am creat foarte multe ocazii, dar şi aşa am reuşit să marcăm două goluri.
Defensiv nu ne-au pus probleme! Eu în general nu comentez arbitrajul dar ce am văzut azi nu mi se pare normal. Sunt prea nervos acum după joc.
Păcat că nu am reuşit să respingem acea minge. Bouhenna a făcut un meci foarte bun, păcat că a luat acel cartonaş roşu”, a declarat Nicolae Dică.
FCSB a remizat, miercuri, în deplasare, scor 2-2, cu echipa UTA Arad, într-un meci din grupa B a Cupei României, în care arădenii au condus cu 1-0 şi bucureştenii cu 2-1, aceştia din urmă primind gol în minutul 90+6. La meci s-au acordat patru cartonaşe roşii.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER