Miriuță nu a ezitat! „Cum v-ați fi simțit în locul lui Claudiu Niculescu?”. Răspunsul fostului antrenor al lui Dinamo

Antrenorul lui Hermannstadt, Vasile Miriuță, a salutat calificarea echipei sale mai departe, în Cupa României, a evidențiat greutățile cu care se confruntă echipa nou-promovată și a comentat situația în care a ajuns Dinamo.

FC Hermannstadt a câștigat fără emoții meciul cu FC Voluntari, scor 3-0, la Târgu Mureș, în debutul fazei optimilor de finală ale Cupei României și a obținut calificarea în sferturi. Michael Jordan Nkololo (38), Petrișor Petrescu (51 – pen.) și debutantul Jailton Alves Miranda (90+1) au marcat golurile victoriei împotriva ilfovenilor: „Suntem departe, suntem pe un loc retrogradabil în campionat, am câștigat doar un joc la Iași. Vreau să-mi felicit jucătorii pentru acest meci. Au jucat bine. Am făcut o partidă bună, ne-am calificat. Acesta este unul dintre obiective, dar trebuie să uităm repede, pentru că peste trei zile și jumătate ne așteaptă un meci greu la Sepsi.

Nu e ușor nici pentru noi. Suntem ca țiganul cu cortul. Sibiu, apoi la Iași, înapoi la Sibiu, la Târgu Mureș. Aceasta este situația, trebuie să o acceptăm, cu toate că nu le este ușor jucătorilor să colinde prin toată țara. Știm cu toții că stadionul nostru va fi gata la anul. Nu avem suporterii lângă noi și asta dăunează. Să jucăm cu 6.000 – 7.000 ar fi cu totul altceva. Deci, jucăm în deplasare toate jocurile. E greu să joci cu 20 de suporteri”, a declarat Vasile Miriuță pentru Telekom Sport.

Miriuță a fost întrebat cum s-ar fi simțit dacă ar fi fost pus în ipostaza lui Claudiu Niculescu, cel care a fost demis după 20 de zile de la cârma echipei Dinamo: „Îmi pare rău de ceea ce se întâmplă acolo, dar eu sunt sigur că vor reveni cu Mircea Rednic. E un antrenor foarte bun, au jucători buni și eu cred că Mircea Rednic îi va pune pe picioare cât de repede. Ce pot să zic despre demiterea lui Niculescu? Eu am fost dat afară și când am adus echipa pe locurile 4-5. Îmi pare rău de Claudiu”, a continuat Miriuță pentru sursa citată

 

Publicat: 30 10. 2018, 21:48
Actualizat: 30 10. 2018, 21:49