Mititelu nu mai e anti-dinamovist, dar nu vrea să le dea jucători rivalelor:** „Îl voi convinge pe Piți să n-o facă”
Adrian Mititelu spune că rivalitatea dintre Universitatea
Craiova și Dinamo nu mai este așa mare, mai ales după ce conducerea
echipei din Ștefan cel Mare au anunțat că înainte de meci va fi
intonat imnul Craiovei, în memoria lui Adrian Păunescu. Cu toate
acestea, Mititelu susține că Știința nu va vinde jucători
importanți echipelor rivale.
„Sunt foarte emoționat, pentru că este un meci în care
nu-ți permiți să pierzi, pentru că ieși din competiție. Sincer,
sunt optimist. Nu știu care este palmaresul între Craiova și Dinamo
în meciurile din Cupă, dar în ultimii 20 de ani dinamoviștii au
pierdut în fața noastră în această competiție.
Întotdeauna meciurile Craiova-Dinamo au fost foarte tensionate și
au adus multă audiență. Sunt surprins plăcut de gestul conducerii
lui Dinamo, este un gest făcut în memoria lui Adrian Păunescu. Este
un meci în care nu se știe cine va bate. Noi ne dorim foarte mult
să dăm lovitura.
Mâine sper că nu se vor fluiera imnurile. Știți că poate eu eram
cel mai mare anti-dinamovist, dar acum nu mai gândesc așa. Eu o să
fac în așa fel încât să-l conving pe Victor Pițurcă să nu vândă
jucători la rivale. El are ultimul cuvânt, dar sunt convins că el
nu va face un asemenea gest. Mă voi consulta cu el.
Nu mi-e teamă de scandaluri, dar mi-am propus să nu mai
atac pe nimeni. Mi-am schimbat politică și mi-am dat seama că am
făcut multe greșeli. O singură precizare vreau să fac, să nu uite
domnul Iancu, că noi am fost poate singurul club care au fost de
partea Timișoarei când i-au luat palmaresul. Dacă domnul Iancu are
vreo dovată că Universitatea nu este Universitatea în acte, să o
scoată, dar vă spun eu că nu are”, a declarat Adrian
Mititelu la Digi Sport, în cadrul emisiunii Fanatik Show.