CFR a reușit al doilea event în trei ani și Iuliu Mureșan a declanșat fiesta. Președintele CFR-ului a declarat după meci că le dedica victoria fanilor: „Le vom aduce și alte titluri”, a spus Mureșan
„A fost foarte greu pentru ambele echipe. Stadionul trebuia ales și după criteriul terenului. Toată echipa merită felicitări, am făcut un nou event. Fanii merită să le dedicăm și anul următor titlul”, a spus Mureșan la gsptv.
„Nu am crezut că vom caștiga atâtea trofee. Cu asemenea băieți, nu putem decât să câștigăm în continuare trofee. Fotbalul se joacă pe goluri, nu pe posesie. Avem antrenor italian, a știut să conserve energiile jucătorilor. Terenul a fost o gârlă, nu teren de fotbal. Trebuie să se aleagă terenuri bune, pentru că este periculos să joci în mocirlă, mai ales după un sezon foarte greu. Wesley este un jucător foarte bun, care merită să joace în orice echipă. Dar nu ne intersează. Nu putem să aducem toți jucătorii. Porumboiu să nu fie supărat! Foarte mulți jucători vor să vină la CFR, dar asta nu înseamă că se și poate. Noi am crezut în noi, s-a văzut caracaterul echipei. La ultimele antrenamente am exersat și penalty-urile. I-am spus lui Paszkany că Nuno Claro va apăra”, a mai spus Mureșan la Sport.ro
CFR Cluj: 1. Nuno Claro – 4. Panin, 20. Cadu, 13. Piccolo, 66. Edimar – 8. Peralta (16. Bottone ’84), 6. G. Mureșan, 11. De Zerbi (85. Bud ’92), 19. Culio, 77. Deac – 5. Y. Kone (10. N. Dică ‘116). Antrenor: Andrea Mandorlini.
FC Vaslui: 81. Hăisan – 20. Milanov (8. Zmeu ’88), 6. Gladstone, 3. Papp, 27. Hugo Luz – 31. Gheorghiu, 30. R. Costin, 23. Pavlovici, 18. L. Sânmărtean (11. Milisavljevici ’46) – 80. Wesley, 9. Burdujan. Antrenor: Marius Lăcătuș.
Cartonașe galbene: Papp ’31, Pavlovici ’44, Wesley ’61, Burdujan ‘116 / De Zerbi ’33, Peralta ’84, Edimar ‘110. Arbitri: Alexandru Deaconu (central) – Cristian Nica, Eduard Dumitrescu (asistenți) – Sebastian Colțescu (rezervă). Observatori: Ioan Igna, Dumitru Mihalache.
La partida de la Iași au asistat 12.000 de spectatori, între care s-au aflat aproape 5.000 de fani ai echipei vasluiene și aproximativ 2.000 de suporteri ai formației clujene.
Fanii clujeni au afișat un banner pe care scria „Cupa rămâne la Cluj”. De cealaltă parte fanii echipei moldave au afișat un banner pe care era desenată o cupă cu mesajul „Ți-am pregătit un loc la noi în vitrină”. În momentul în care fanii clujeni au scandat „Poli Iași”, susținătorii vasluieni au afișat un banner pe care scria „R.I.P – Poli Iași”.
În pauză a avut loc un joc de laser, iar prin lasere au fost prezentați cei 11 foști fotbaliști ce au făcut pare din echipa „Legedelor” care a învins, cu scorul de 3-2 (0-0), formația „Suporterilor”, miercuri, într-un meci disputat, la Iași, înaintea finalei Cupei României.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER