Mureșan: „Sper să luăm și Supercupa”

CFR-ul a reușit să păstreze Cupa României la Cluj, iar oficialii ardelenilor se gândesc deja cum să-și completeze vitrina de trofee a clubului. Președintele Iuliu Mureșan a găsit deja partea bună a faptului că titlul nu a ajuns în Gruia și în acest sezon. "Acum avem ocazia să câștigăm Supercupa!", spune Mureșan, convins că  băieții lui Conceicao vor cuceri în această vară și ultimul trofeu intern care le lipsește.

"E frumos că două echipe din provincie se vor bate pentru Supercupă. Anul trecut am ratat acest trofeu pentru că am luat și cupa și campionatul. Va fi un meci la fel de disputat și de frumos ca și cel cu Timișoara. Urziceniul este o echipă foarte bună și sper să luăm și Supercupa, pentru că e singura cupă care ne lipsește din vitrină! Îi felicit pe cei de la Urziceni pentru câștigarea campionatului, pentru că merită”, a declarat Mureșan la finalul partidei cu FC Timișoara.

 

Publicat: 14 06. 2009, 15:46
Actualizat: 14 06. 2009, 15:47