„Ne vom califica sută la sută mai departe în Cupa României!”

Președintele clubului FC Vaslui, Ciprian Damian, consideră că
echipa sa are șanse de calificare de sută la sută în sferturile de
finală ale Cupei României, după tragerea la sorți din optimi, unde
formația antrenată de Marius Lăcătuș va întâlni Gaz Metan
Mediaș.

„Ar fi fost de preferat să jucăm cu un adversar ca cel
de dinainte (n.r. – Chimia Brazi), dar trebuie să acceptăm ceea ce
ne-au dat sorții în urma tragerii. În această fază a competiției nu
mai putem vorbi de favorite, mai ales că este foarte simplu ca
număr de jocuri să ajungi în finală și să o câștigi. Avem un lot
valoros la dispoziție și de aceea nu ne interesează cu cine și unde
jucăm, mai ales că acum avem și antrenor. De aceea, spun că ne vom
califica sută la sută mai departe în Cupa României”,
a
declarat Ciprian Damian.

Publicat: 29 09. 2009, 17:28
Actualizat: 29 09. 2009, 17:29