Nedelcearu, gol și autogol în victoria cu Pandurii: „A fost un meci bun pentru mine, e prima reușită la Dinamo”

Dinamo s-a calificat în sferturile Cupei României după ce a trecut cu 3-2 de Pandurii, în deplasare, la capătul unui meci spectaculos. „Câinii” au deschis scorul în  minutul 8, prin Nedelcearu, însă gazdele au revenit pe tabelă și au preluat conducerea, grație golului lui Hora (12) și autogolulului lui Nedelcearu (21). Dinamo a egalat prin Rotariu (51) și a obținut victoria în ultimul minut de joc, prin golul lui Vojnovic (90).

Marcator în ambele porți, Ionuț Nedelcearu (19 ani) s-a declarat mulțumit de prestația sa, mai ales că Dinamo a ieșit învingătoare de pe teren. Utilizat din nou în linia mediană de Mircea Rednic, Nedelcearu a reușit primul gol din carieră în tricoul „câinilor”.

„A fost o partidă bună pentru mine, pentru că am reușit să marchez primul gol la Dinamo, chiar dacă am „reușit” și un autogol după. Știam că o să ne revenim după meciul de la Craiova pentru că avem jucători buni în lot. Mergem mai departe cu capul sus, pentru că ne așteaptă un meci foarte greu, cu Viitorul„, a spus Nedelcearu la final.

 

Publicat: 28 10. 2015, 22:57
Actualizat: 28 10. 2015, 22:58