„Trebuie să ținem cont și de adversarul pe care l-am întâlnit, dar băieții merită felicitați, pentru că au fost concentrați și au luat meciul în serios. Asta au făcut și a ieșit un meci foarte bun. Este bine că reușim să marcăm multe goluri, e important că am debutat și acești copii, care au arătat curaj și calitate. Sper ca acest debut să fie un punct de pornire pentru ei, să aibă evoluții bune la juniori și să facă diferența acolo. Alibec s-a antrenat cu echipa, am avut o discuție cu el și am decis să nu facă deplasarea la Cluj. Va fi în lot pentru meciul cu Craiova”, a spus Dică, la Telekom Sport, după 6-1 cu Universitatea Cluj.
Încântat de jocul lui Ianis Stoica, Dică anunță că puștiul de 15 ani are mai multe calități decât Pompiliu Stoica, cel care a câștigat două titluri cu Steaua: „Despre Stoica pot spune că are calități mai multe decât tatăl lui. Are o viteză mult mai bună decât Pompiliu și, de asemenea, o tehnică mai bună. Are un viitor frumos, trebuie să muncească mult, să ajungă în lotul echipei mari și să devină un jucător important pentru Steaua. Se pare că este și cel mai tânăr debutant, și cel mai tânăr marcator. Acesta e un lucru bun pentru el, dar trebuie să fie modest în continuare, să muncească și să-și vadă de treabă.”
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER