Nicolae Dică s-a arătat deranjat de eliminarea jucătorului său, Vlad Pop, care s-a petrecut în prelungirile primei reprize a meciului dintre Sepsi Sf. Gheorghe și CS Mioveni, din sferturile de finală ale Cupei României, câștigat de covăsneni cu scorul de 4-1.
Antrenorul echipei argeșene a apreciat că aceasta a reușit să facă un meci bun și să se ridice în multe momente la nivelul adversarilor, chiar și în inferioritate numerică. Totuși, Dică a avut impresia că arbitrul Iulian Dima a dorit cu orice preț să acorde acel cartonaș roșu.
„Am făcut o partidă bună, am luat ultimele două goluri pe final de joc, am primit și acel cartonaș roșu în minutul 45, prima repriză a fost echilibrată. Și a două repriză, chiar dacă am jucat cu un om în minus, am încercat să jucăm mai sus, am dat și noi un gol.
Băieții au avut o atitudine bună, nu am ce să le reproșez. Nu știu ce l-a făcut să facă acel gest (n.r. pe Vlad Pop), el e un băiat mai liniștit, am înțeles că a împins cu pieptul. Arbitrul, săracul, nici nu știa cui să ii dea roșu, era disperat să ne dea roșu, nu știa cum să facă să luăm gol mai repede. Aș avea mai multe de spus, noi suntem o echipă prea mică, trebuie să ne vedem de jocul nostru și să încercăm să reglăm lucrurile în campionat.
Cu un om în minus am făcut acel pressing sus, am încercat să egalăm. Mai avem încă 7 meciuri în campionat, trebuie să jucăm de plăcere, nu mai avem nicio presiune, trebuie să jucăm fotbal.
Va fi o partida dificilă (n.r. cu Petrolul Ploiești), sunt o echipă bună, vin după jocuri câștigate, au jucători cu mare experiență, să vedem cum va fi terenul la Ploiești.
(n.r. despre faptul că s-au împlinit 17 ani de la acel sfert de finală din Cupa UEFA, între FCSB și Rapid) Da, au fost momente în cariera mea de fotbalist, mă bucur că am ajuns la un nivel. Cariera mea de jucător s-a dus, s-a terminat, acum trebuie să fac carieră ca și antrenor”, a spus Nicolae Dică după Sepsi Sf. Gheorghe – CS Mioveni 4-1.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER