O finală de povestit lupilor. Culisele meciului care a adus cea de-a treia Cupă a României la Ploiești

O finală de povestit lupilor. Culisele meciului care a adus cea de-a treia Cupă a României la Ploiești
  • Publicat:
  • Actualizat:

ProSport vă propune o altă perspectivă asupra finalei de sâmbătă seara

Nu voi vorbi prea mult despre meci. Cel mai probabil l-ați văzut, la televizor sau pe stadion, mai bine decât mine. Am petrecut mai bine de șase ore la Arena Națională, dar am stat permanent la marginea gazonului, de unde unghiul de vizionare a meciului nu e grozav. Se văd însă o mulțime de alte lucruri mai greu de remarcat din alte părți.

200-0 în tribune

Ok, asta a remarcat toată lumea: atmosfera a fost senzațională! Mi-a fost puțin teamă când, la ora 18:00, în timp ce instalau coregrafia 3D, primii suporteri ai Petrolului sosiți au scandat injurii la adresa Stelei. A fost însă un episod singular, mai apoi, pe toată durata jocului susținerea echipei fiind nu doar superbă, ci și extrem de civilizată. N-am văzut niciodată în România o galerie atât de numeroasă. Am mai văzut spectatori mulți, dar nu aproape 30.000 de fani cântând permanent, toți în culorile echipei. Acoperișul tras a crescut presiunea, iar rezistența minimă a adversarilor din tribune i-a ajutat pe ploieșteni. Felicitări celor 150 de ceferiști care au ținut să fie la finală în ciuda distanței. Dacă pentru ei drumul n-a fost un obstacol, jenant pentru cei care au considerat obositoare încă o finală a celei mai de succes echipe a ultimilor ani. Eșecul e și al lor, echipa a jucat bine.

Tot CCA-ul a fost la meci

Dacă mai era de arbitrat un meci sâmbătă în România, n‑avea cine să-l arbitreze, pentru că toți arbitrii au fost la finala Cupei. Exagerez, dar Balaj, Tudor, Kovacs, plus doi asistenți și două rezervă au condus jocul, iar Deaconu, unul din cei trei șefi CCA, i-a supravegheat. Mai era un pic și puteau face și ei o echipă. Deaconu a negat că l-a schimbat pe Kovacs la centru cu Balaj doar după ce numele „finalistului” a apărut în ProSport, dar îndârjirea cu care a făcut precizarea îmi sugerează mai degrabă opusul.

Bokila și-a desenat Cupa pe cap

Nu e doar fotbalistul decisiv al finalei, ci și excentricul serii. Bokila a apărut la meciul cu noul look: o cupă „desenată” pe cap. Doar căștile gigantice Beats i-au acoperit „capodopera” la sosirea la stadion, când părea cel mai relaxat jucător. După golul marcat s-a dus spre banca de rezerve și a ridicat tricoul cu numărul lui Marinescu, 30, coechipierul său care va lipsi câteva luni în urma unei accidentări.

Bornescu a confiscat trofeul

Marele absent al finalei a fost portarul Petrolului, Mircea Bornescu. Acesta a fost însă în centrul atenției la sfârșitul jocului, când a plecat practic acasă cu trofeul! Altfel, toți suspendații, Bornescu, Geraldo, Contra și Roșu, au cerut o derogare de la suspendare pentru a se putea bucura la final cu echipa pe gazon și la vestiare. Contra și Roșu n-au avut însă voie să dea declarații la final.

Tricouri personalizate

CFR a venit la meci cu tricouri Joma inscripționate special cu jocul din finala Cupei României. În schimb, Petrolul a avut pregătite tricouri cu numărul 3 pe spate, adică numărul Cupelor câștigate de-a lungul istoriei, inclusiv pe cea de sâmbătă seara!

Vestiarul francofon

Vestiarul câștigătorilor s-a transformat pentru câteva zeci de minute într-un club. Cum și pe teren au fost cel mult patru jucători români în cele două echipe, și în vestiar petrecerea a fost poliglotă. Bornescu s-a urcat pe-o masă și a dirijat dansul, dar ritmul muzical impus a fost francofon, acompaniat cu o mică stație și o portavoce.

Mitică la brutărie, Nașu s-a ascuns

Singurul moment în care stadionul s-a oprit din încurajările pentru Petrolul a fost când a strigat „Mitică la pușcărie!”. Probabil și celălalt șef al fotbalului românesc, Mircea Sandu, s-a temut de o reacție similară. Deși la decernările de trofee președinții forurilor sunt în prima linie, vezi cazul Platini la UEFA, Mircea Sandu n-a apărut în prim plan. Medaliile au fost înmânate de Anghel Iordănescu și de Mircea Dridea, legenda vie a Petrolului.


Momentele cheie ale finalei

Minutul 8: 1-0, gol Bokila
Bokila a profitat de o greșeală a lui Cadu, a preluat perfect de lângă acesta și a șutat sec la colțul lung

Minutul 34: Ocazie Valente
Valente a scapat singur cu Hamutovski, însă reluarea sa a fost respinsă de portarul bielorus

Minutul 72: Grozav, lider de galerie
Grozav este schimbat și se alătură galeriei Petrolului, acolo unde se erijează într-un veritabil șef de galerie

Minutul 83: Kapetanos cere penalty
Atacantul lui CFR cere pentru a doua oară penalty. Balaj a decis că nu se impunea

Minutul 95: Gol anulat Cadu
Cadu a înscris la ultima fază, dar asistentul Oniță a anulat corect golul. Căpitanul clujenilor a fost în ofsaid

Vorbiți cu Balaj de 11 metri. Eu nu declar nimic. El să o facă. A fost penalty, normal că a fost!
Pantelis KAPETANOS, atacant CFR


Sunt fericit la Petrolul, pentru că lumea mă iubește, dar cred că cineva mi-a furat gheata, că nu o mai găsesc
Jeremy BOKILA, atacant Petrolul

Jeremy nu pleacă. Nu-l las eu la Steaua. A fost incredibil pentru mine să ridic trofeul. Eu sunt petrolist adevărat
Sony MUSTIVAR, mijlocaș Petrolul

Este și meritul lui Bokila, dar formăm un grup și, până să ajungă mingea la el, mai trece pe la mulți alți jucători
Ovidiu HOBAN, mijlocaș Petrolul

Sunt foarte fericit că am câștigat Cupa. Eu am terminat contractul și le doresc mult succes în cupele europene
V. HAMUTOVSKI, fost portar Petrolul

Ne doare foarte rău, însă această înfrângere ne va face mult mai puternici pentru viitor. Felicit Petrolul pentru victorie
Eugen TRICĂ‚, antrenor CFR

Petrolul nu a trecut de jumătatea terenului, am controlat tot meciul. CFR a jucat foarte bine, nu cred că pot fi contrazis
Ricardo CADU, fundaș CFR


29.343 a fost numărul oficial al spectatorilor de la finală. Cel puțin 25.000 au fost ploieșteni, numărul neutrilor fiind destul de mic


Noapte albă la Ploiești

Trăiesc clipe mari, visam la asta de când jucam pe coclaurile Ligii a III-a. Ne-am realizat un vis. Sunt mândru și fericit că am ocazia să lucrez la cel mai frumos club din România
Cristi VLAD, director sportiv Petrolul


 

Lucian LIPOVAN / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
”Duel între doi giganți” pentru transferul lui Dennis Man! Parma a luat imediat decizia
”Duel între doi giganți” pentru transferul lui Dennis Man! Parma a luat imediat decizia
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost găsită fără suflare în locuința familiei sale. Cei care au cunoscut-o sunt în stare de șoc
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost…
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Ungaria se ”implică” după ce UEFA a decis să dea cele 3 puncte României: ”Va plăti un preţ mare!”
Ungaria se ”implică” după ce UEFA a decis să dea cele 3 puncte României: ”Va plăti un preţ mare!”
"Am greşit când am ales FCSB". Şi-a asumat transferul ratat: "Nu eram pregătit când am acceptat"
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista a rămas aproape dezgolită
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista a rămas aproape dezgolită
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. '' Îi urez tot binele din lume''
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. ''…
BANCUL ZILEI.  Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Prima mare iubire a lui Gabi Balint a împlinit 50 de ani! Cât de frumoasă este femeia de care a divorţat legenda Stelei
Prima mare iubire a lui Gabi Balint a împlinit 50 de ani! Cât de frumoasă este femeia de care a…
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Taxă pentru românii care stau la bloc. O plăteşte toată lumea: Este o aberație colosală!
Taxă pentru românii care stau la bloc. O plăteşte toată lumea: Este o aberație colosală!
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit:
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită". Condusă pe ultimul drum cu…
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate ninsori și vânt puternic. Ce au anunțat meteorologii
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate ninsori și vânt puternic. Ce…
×