Obiectivul Rapidului rămâne Cupa României
Pustiu. Așa pare Rapidul actual, în care prim-planul e ținut de lupta unor multimilionari în euro, gata să se sfâșie pentru a-și trece în avere o grupare care a strălucit mereu prin spirit.
Pe cât de pustiu pare Rapidul, pe atât de pustie a fost și atmosfera la Ploiești, unde, sub un soare fragil de noiembrie, Internațional Curtea de Argeș a visat să dea lovitura. Cei 500 de spectatori mai mult s-au amuzat și au înjurat, ținta principală fiind George Copos, decât au gustat disputa de pe teren. Ce-i drept, nici nu au avut mare lucru de văzut, meciul fiind lipsit de spectacol și surprize.
Peseiro a încercat o formulă nouă, cu două vârfuri, care a dat o oarecare consistență atacului, introducerea lui J. Pinto ca titular fiind o mutare inspirată. Portughezul a deschis scorul în primul sfert de oră, speculând o centrare vicleană a lui J. Cesar. În ciuda avantajului obținut repede, giuleștenii n-au zburdat pe teren, ba din contră, au găsit greu breșe în sistemul divizionarei B, condusă din tribună de Ștefan Stoica. Abia prin minutul 40, Djalovic a mai cochetat cu golul, dar s-a bâlbâit în fața porții, lăsând scorul la fel.
Lucrurile s-au mai limpezit după pauză, când rapidiștii s-au impus clar și ca joc, și ca scor, dar tot n-au încântat. Ricardo a marcat cu capul din centrarea lui J. Cesar, iar Herea a închis tabela, după o pasă cu călcâiul dată de J. Pinto. Un 3-0 fără strălucire și probabil inutil în duelul Copos- Taher.
Jose Peseiro: „Avem șanse la titlu”
Jose Peseiro își face planuri cum să câștige campionatul. Portughezul crede că Rapid o poate depăși pe Dinamo în clasament. „Sunt bucuros că am câștigat în Cupă! Băieții au demonstrat că sunt profesioniști”, și-a lăudat Peseiro jucătorii, continuând apoi: „La Craiova ne așteaptă un meci dificil, foarte important pentru noi. Dacă vrem să ne luptăm cu adevărat la titlu, atunci trebuie să batem. Campionatul nu s-a încheiat pentru mine, încă este posibil să fim campioni la final”. Peseiro a mai spus că nici el nu e plătit, dar important e ca jucătorii să fie mulțumiți.