OFICIAL | CS Mioveni solicită rejucarea meciului cu CFR Cluj din sferturile Cupei României. Scrisoarea adresată FRF și precedentul invocat ca argument
CFR Cluj s-a calificat în semifinalele Cupei României, după ce a trecut de CS Mioveni, scor 4-3. Ardelenii au revenit miraculos, după ce fuseseră conduși cu 3-0 în minutul 62.
- CFR Cluj s-a calificat în semifinalele Cupei României, după ce a învins, cu scorul de 4-3, pe CS Mioveni. Pentru CS Mioveni au marcat Stoica ’36, Nilă ’51, ‘Galan ’59, iar pentru CFR au încris Tade ’62 (penalti), ’86, Chanturia ’68 și Ivanovksi ’90+1.
Cel mai important moment al meciului de la Pitești a avut loc în minutul 86 la scorul de 3-2 pentru Mioveni. Gazdele au trimis mingea în afara terenului pentru a permite intrarea pe gazon a medicilor, pentru a acorda îngrijiri medicale unui jucător de la Mioveni. La reluare, Susic a repus balonul de la margine spre Chanturia, iar gruzinul a dat impresia că dorește să înapoieze, așa cum ar fi fost logic, balonul gazdelor. Lopez l-a preluat, l-a trimis spre Tade, iar francezul a marcat pentru 3-3.
Astăzi conducerea CS Mioveni a trimis o scrisoare președintelui FRF Răzvan Burleanu prin care solicită rejucarea meciului de marți. În acest sens este invocat un precedent din Cupa Angliei, din 1999. La acel meci, Arsenal a câștigat cu 2-1 în urma unei faze similare, iar antrenorul Arsene Wenger a propus și i s-a acceptat rejucarea întâlnirii.
„Din punctul nostru de vedere este dramatic ce s-a întâmplat pe teren în minutul 86, atunci când CFR a marcat un gol scandalos în urma unei faze în care ei trebuiau să fie fair-play și să ne acode mingea. Așa cum vă știm, un om drept și plin de fair-play, așa cum ne-ați spus de când ați preluat conducerea FRF, vă doriți ca în fotbalul din România să domine spiritul de luptă cinstită și nu hoțiile sau măgăriile. Considerăm că dumneavoastră, prin votul încredințat de cluburile din țară, puteți să dați un exemplu și să propuneți celor două echipe rejucarea partidei. Noi, C.S. Mioveni, suntem de acord să disputăm meciul oricând, la orice oră și la orice zi, fie ea că este de Crăciun, Revelion sau Paște. Știm că este greu pentru cei de la CFR să accepte acest lucru, dar ce frumos este să rămâi demn!”, se arată în scrisoarea grupării argeșene.
Clubul antrenat de Claudiu Niculescu acuză maniera de arbitraj a lui Dragoș Istrate și cere recuzarea acestuia. „Nu vrem să încheiem fără a atrage atenția dumneavoastră și asupra unui alt aspect extrem de important. Maniera tendențioasă în care arbitrul Dragoș Istrate a condus jocul nu poate scăpa fără măsuri. Numeroasele lovituri libere acordate adversarului fără motiv dar și un penalti gratuit dat oaspeților de marți ne face să cerem recuzarea acestui cavaler al fluierului. Desigur vom înainta și către CCA un memoriu în acest sens. Ținând cont de faptul că a fost vicierea vădită, cu intenție, a rezultatului final și de faptul că investitorii, finantațorii și sponsorii noștrii vor să facă un pas înapoi, suntem convinși că veți analiza cele prezentate de noi”, se menționează în scrisoarea citată, semnată de președintele executiv al CS Mioveni, Constantin Stancu.
Iată scrisoarea celor de la CS Mioveni:
Precedentul invocat de CS Mioveni
În 1999, la meciul dintre Arsenal și Sheffield United din Cupa Angliei, scor 2-1, Marc Overmars a înscris din pasa lui Kanu, acesta din urmă refuzând să trimită înapoi mingea celor de la Sheffield United, după un aut, în semn de fair-play. Din cauza acestui eveniment, imediat după meci Arsene Wenger a anunțat că dorește rejucarea partidei, chiar dacă echipa lui se impusese. Federația a aprobat rejucarea partidei, iar cei de la Arsenal s-au impus cu același scor, 2-1, însă gestul lui Wenger a dovedit că fair-playul este mai important decât orice succes.