Ostaficiuc i-a luat-o înainte lui Iancu!** A discutat cu jucătorii lui Poli înaintea meciului cu Gaz Metan Mediaș
Președintele Consiliului Județean Timiș, omul care a anunțat intenția autorităților locale de a achiziționa 51% din acțiunile lui Poli Timișoara, i-a îmbărbătat pe fotbaliștii lui Vali Velcea, care vor juca joi cu Gaz Metan Mediaș, în Cupa României.
Daniel Stanciu, team managerul lui Poli Timișoara, a dezvăluit că fotbaliștii lui Poli au primit un mesaj de încurajare din partea președintelui CJT.
„Domnul Ostaficiuc a ținut să le transmită un mesaj jucătorilor, le-a spus că acest meci este foarte important și în ceea ce privește viitoarele negocieri între conducerea clubului și autorități”, a spus Stanciu.
Întrebat dacă patronul echipei, Marian Iancu, le-a transmis până acum vreun mesaj fotbaliștilor, Stanciu a răspuns negativ. De altfel, Marian Iancu nu a asistat la niciun meci al lui Poli în acest an, nici măcar atunci când alb-violeții au jucat mai aproape de domiciliul său, la București, cu Juventus Colentina.
„Sperăm să vină peste 10.000 de oameni”
Biletele pentru meciul cu Gaz Metan s-au pus în vânzare ieri după-amiază.”Am scos la vânzare 15.000 de bilete, sperăm să fie peste 10.000 de spectatori la acest joc”, a spus Daniel Stanciu.
În opinia oficialului timișorean, partida de joi poate fi mai dificilă decât cea cu Steaua, din optimi, în care Poli a învins cu 2-0. „Va fi un meci poate mai dificil decât cele cu Ceahlăul și Steaua. Gaz Metan nu a avut o prestație foarte bună în ultimele etape din Liga I, dar ei au prima șansă, pentru că dispun de un lot omogen. Băieții sunt pregătiți, au demonstrat că în jocurile importante s-au întrecut pe sine, eu mizez pe orgoliul lor rănit. Ei trebuie să demonstreze pentru a treia oară că merită să joace în Liga I”, a declarat team managerul lui Poli.
Velcea: „Cupa e cel mai scurt drum spre Europa”
Antrenorul lui Poli, Vali Velcea, își dorește mult o victorie împotriva medieșenilor, Dacă alb-violeții înving joi, se califică în semifinalele competiției care le-ar putea permite o calificare în Europa League, chiar din postura de divizionară secundă. „Suntem pe un drum ascendent, iar Cupa este drumul cel mai scurt pentru a scoate capul în Europa. Trebuie să le implementăm jucătorilor un spirit de luptă, iar meciul cu Steaua poate să fie un etalon în acest sens. Nu trebuie să scădem intensitatea la care am jucat în acel meci. Situația lotului este cea pe care o știți, sunt ceva semne de întrebare în dreptul lui Tameș și al lui Zăgrean”, a declarat Velcea.