Pandurii menajează patru jucători în Cupa României

Fotbaliștii de la Pandurii Târgu Jiu au plecat ieri, după antrenamentul de dimineață programat pe terenul trei din incinta stadionului Municipal, spre Brașov. Echipa din Târgu Jiu se va deplasa azi spre Bacău, acolo unde miercuri este programat meciul din Cupa României cu FCM Bacău. După meciul de mâine de la ora 13:30, Pandurii va pleca spre București unde antrenorul Sorin Cârțu va pregăti meciul cu Universitatea Craiova din etapa viitoare. Președintele Marin Condescu a precizat că s-au făcut demersuri către conducerea celor de la FCM Bacău ca partida să se dispute pe terenul de la Târgu Jiu dar nu s-a putu obține decât o devansare a orei de debut a partidei: „Nu au fost de acord să jucăm la Târgu Jiu pentru că și cei de la Bacău au un program destul de încărcat, la fel ca și noi și urmează să joace în etapa viitoare un meci deosebit de greu." Azi Pandurii vor avea programat un antrenament pe un teren din Bacău, ultimul înaintea jocului din Cupa României cu FCM Bacău.

Fotbaliștii de la Pandurii Târgu Jiu au plecat ieri, după antrenamentul de dimineață programat pe terenul trei din incinta stadionului Municipal, spre Brașov. Echipa din Târgu Jiu se va deplasa azi spre Bacău, acolo unde miercuri este programat meciul din Cupa României cu FCM Bacău. După meciul de mâine de la ora 13:30, Pandurii va pleca spre București unde antrenorul Sorin Cârțu va pregăti meciul cu Universitatea Craiova din etapa viitoare. Președintele Marin Condescu a precizat că s-au făcut demersuri către conducerea celor de la FCM Bacău ca partida să se dispute pe terenul de la Târgu Jiu dar nu s-a putu obține decât o devansare a orei de debut a partidei: „Nu au fost de acord să jucăm la Târgu Jiu pentru că și cei de la Bacău au un program destul de încărcat, la fel ca și noi și urmează să joace în etapa viitoare un meci deosebit de greu.” Azi Pandurii vor avea programat un antrenament pe un teren din Bacău, ultimul înaintea jocului din Cupa României cu FCM Bacău.

Antrenorul Sorin Cârțu nu va miza pe toți jucătorii în deplasarea pentru jocul din Cupa României dar nu va folosi doar jucătorii de rezervă. Majoritatea titularilor au făcut deplasarea la Bacău, fiind lăsați acasă doar fotbaliștii care au acuzat unele probleme medicale dar și o stare de oboseală precum și juniorii cooptați recent în lot: „La meciul cu Bacăul am niște jucători cărora vreau să le dau posibilitatea să joace un meci oficial. Mă gândesc la Popete, Rusu, Mingote și o să intre și Iordache. Am deplasat o echipă foarte bună și vreau să vedem și comportamentul celorlalți jucători de care vom avea nevoie în campionatul pe finalul turului. Sunt și jucători la care vreau să evităm efortul de la mijlocul săptămânii și mă gândesc la Vancea, Mândrean, Orac și la Rus care ar putea acuza la partida cu Universitatea Craiova efortul din cupă și de aceea nu au făcut toți deplasarea la Bacău. Rus este accidentat și va rămâne în program cu ceilalți la Târgu Jiu, cu Florin Bejenaru și preparatorul fizic Fane Cioacă.”

Lotul deplasat pentru meciul de cupă de la Bacău include 19 jucători: Stanca, Mingote, Popete, Rusu, Chibulcutean, Popa, Murgan, Cardoso, Ghindeanu, Păcurar, Stângă, Iordache, Tilincă, Raskovic, Simion, Pițurcă, Nalați, Thiago și Dedu.

articol scris de Monalisa Popescu

Publicat: 14 10. 2008, 13:09