Pe olteni i-a lovit Sandy!** Astra Giurgiu – CS Turnu Severin 5-1
Oltenii au rezistat doar în prima repriză, la pauză scorul fiind egal, 1-1
La Giurgiu, tribuna avea o singură dorință înainte de a desigila punga de semințe: „Să se termine repede, să nu fie prelungiri, că înghețăm pe-aici”. Cu Sinescu, urmaș cu pretenție de interimar al lui Mulțescu, Astra își subordonează adversarul încă din prima secundă a jocului. Dinspre vest, cu o șalupă cu prova spartă, tot de la un port de pe Dunăre, Nicolo Napoli aruncă în luptă „11” marinari sechestrați în apele teritoriale ale „ligii lui Mitică” și parcă eșuați într-o competiție de care au același chef precum cei cu punga de semințe.
Cu o risipă minimă de efort, stau la cutie și așteaptă o greșeală. După reușita lui Distefano (un șut la colțul lung), severinenii anulează avantajul prin Olah! Budescu țintește bara din penalty, iar prima repriză e nedecisă, 1-1.
După pauză, alt film. Takayuki face 2-1, iar același Budescu răzbună ratarea de la punctul cu var și e 3-1. Și dă și cu dobândă pentru 4-1. Nu e loc de milă, Yahaya aprinde becurile lui „cinci” de pe tabelă, iar în tribune oamenii, acum scăpați de frigul prelungirilor și cu punga de bostan și floare goală, trec la elogii:”Niculae, Niculae”.