Pedagogul huligan

Semifinalele Cupei, pe ultima turnantă a unui sezon maculat, au reabilitat fotbalul onest, biciuit de miză.

Meciurile au semănat cu doi lujeri de crin izbucniți dintr-o mocirlă. Chiar dacă, zbătându-se între limitele fotbalului nostru, n-au atins o cotă valorică înaltă.

CFR a împletit monotonia cu tresăririle dinamice, simplitatea cu rafinamentul, argumentându-și convingător pretențiile. Dacia Mioveni n-a ieșit din tiparul unei subalterne cățărate la lumină pe o schelă șubredă.

Urzicenii și Buzăul au ilustrat perfect media campionatului. Înhămare la efort fără efect pe tabela de marcaj, spectaculozitate vagă. Superioară, Unirea s-a desprins până la urmă. Dar avantajul fragil putea fi dat peste cap de Gloria pe linia de sosire, dacă ar fi beneficiat de un penalty cuvenit.

Frustrarea l-a mâniat într-atât pe antrenorul învinșilor, Ștefan Stoica, încât protestele sale au fost încărcate de huliganism înmuiat în penibil. O zbatere de rinocer rănit, gata să răstoarne și să muște. Îl credeam deștept și civilizat, mai ales că funcționase și prin străinătate.

Dar face mai mult decât Lăcătuș, Andone, Cîrțu, Hizo și Dan Petrescu la un loc. Antrenorii mari sunt și gentlemeni. Uitați-vă la Ferguson, Lippi, Eriksson, Jenei sau Pițurcă! Adio, Fane! Te-am dezlipit din albumul meu cu favoriți.