Penalty-urile,** boală veche pentru Universitatea Craiova
Loteria loviturilor de departajare „a răpit” Craiovei și ultima
șansă la cucerirea unui trofeu în acest sezon. „Boala”
penalty-urilor este însă una grea și mai veche pentru actuala
generație a Științei.
Eliminarea din Cupă cu Dinamo nu este singurul moment crucial
irosit de Universitatea din cauza unui penalty. Știința a ratat la
golaveraj participarea în cupele europene în sezonul 2008-2009, iar
unul din momentele esențiale ale sezonului a fost penalty-ul ratat
de Dorel Stoica la Timișoara, la scorul de 0-0. Craiova s-a
deplasat în Banat în etapa a 24-a a acelui sezon, iar un succes ar
fi propulsat Știința la șase puncte de locul 7, primul sub linie,
pe care Craiova a și terminat sezonul. În schimb, partida s-a
încheiat cu victoria bănățenilor cu 1-0. Acum mai puțin de o lună,
Andrei Prepeliță a ratat și el un penalty în partida cu FC
Vaslui.
Executanții
obișnuiți, schimbați
Miercuri seara, Victor Pițurcă a surprins cu primii trei
jucători desemnați să execute loviturile de la 11 metri. Găman,
Bărboianu, Ologu, Mihai Costea și Dorel Stoica au fost cei aleși de
Piți, iar primii trei s-au aflat pentru întâia dată în fața unei
astfel de situații.
Managerul Științei a fost obligat și de conjunctură să ia
această decizie, având în vedere că a avut pe teren doar doi dintre
cei patru executanți obișnuiți, Mihai Costea și Stoica. Ceilalți
doi, Prepeliță și Gargorov, au fost schimbați.
Jucătorii noștri au ratat pentru că pur și simplu nu și-au
pregătit bine execuțiile. Asta e acum
Victor Pițurcă, manager Craiova