Petrolul, fără căpitan contra Stelei? Geraldo are șanse mici să joace. Ce spune Rednic de întâlnirea Becali – Teixeira

Antrenorul echipei Petrolul Ploiești, Mircea Rednic, a declarat că fundașul Geraldo Alves are șanse mici să evolueze în partida cu Steaua, contând pentru returul semifinalelor Cupei României – Timișoreana, din cauza unei accidentări.

Veștile bune sunt că, după două luni, avem atacant, mai precis atacanți. Pentru meciul de joi voi fi pus în plăcuta situație de a alege între Tamuz și Tchite. De Lucas s-a pregătit și el normal și voi miza pe el. Vestea mai puțin bună privește starea lui Geraldo, care a avut probleme musculare și s-a pregătit separat. În ceea ce îl privește, vom lua o decizie asupra utilizării sale după antrenamentul de miercuri, însă șansele ca el să fie refăcut total sunt mici. Soluții în apărare avem, Ipsa, Satli, la nevoie chiar Filip„, a spus Rednic.

Mircea Rednic a afirmat că jucătorii săi au exersat inclusiv loviturile de departajare. „La un meci așa important cum va fi cel de joi, nu cred că arbitrul poate influența negativ în privința echipei care va merge în finală. Noi am exersat zilnic și penaltiurile„, a completat Rednic.

Rednic a comentat întâlnirea dintre Filipe Teixeira și finanțatorul FC Steaua, Gigi Becali, dintr-un mall din Capitală, precizând că jucătorul nu are cum să evolueze slab în partida de joi din Cupa României. „Pentru noi, nu e bine că a apărut alături de Gigi Becali înaintea acestui meci, pentru el, da. Oricum, la experiența și valoarea lui, nu are cum juca slab. Am avut o discuție cu Filipe, mi-a explicat cum s-a petrecut acea întâlnire. Ținând cont că vine după «episodul Craiova» cu tot ce s-a spus după meciul în care a ratat acel penalti, va avea o presiune, dar am încredere că are experiență și va da totul pe teren. Eu nu aș fi stat la masă cu patronul Stelei, însă consider că nici prezența paparazzilor în acel loc nu a fost întâmplătoare„, a explicat Rednic.

Partida Steaua – FC Petrolul, contând pentru returul semifinalei Cupei României – Timișoreana, se va disputa, joi, de la ora 21.30, pe Arena Națională. În tur, cele două echipe au remizat, scor 1-1. Steaua are și ea probleme de lot, Chipciu și Arlauskis urmând cel mai probabil să absenteze.

Mediafax

 

Publicat: 31 03. 2015, 18:38
Actualizat: 31 03. 2015, 18:54